Într-o conferinţă de presă, azi, la Consiliul Judeţean Giurgiu, directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu, Gheorghe Paraschiv, i-a scăpat porumbelul din gură, vorba ‘ceea. Paraschiv a recunoscut că instituţia are un deficit de personal. Şi nu orice ce fel de deficit, unul de vreo 180 de angajaţi, aşa.
Bravo, nota 2 de la dl. Beianu, treceţi la loc! Nu am înţeles ce înseamnă „250 şi intrăm în colaps”? Adică, dacă mai daţi afară din ei, nu? Minunat.
Declaraţiile lui Paraschiv au venit în contextul ultimelor controale făcute la toate structurile DGASPC Giurgiu, după amenzile aplicate pentru neregulile găsite, după declaraţia preşedintelui ANPC, şi a părut, aşa, ca o justificare, dacă vreţi, a faptului că există probleme în casele de tip familial. Mai mari, mai mici, dar există şi le-a recunoscut chiar domnia sa.
(Pozele cu ultimele deficienţe găsite, AICI!)
Păi, cu tot respectul, domnule director, cine a aprobat restructurarea DGASPC Giurgiu? Nu voi? Nu în mandatul ăsta? Aţi trimis acasă zeci de oameni. Ce credeaţi că o să se întâmple?
Domnule preşedintele Beianu, vă amintiţi declaraţiile făcute după ce aţi preluat mandatul? Nu? Uite că vă amintim noi, acum!
Dar când vă spuneam că nu va trece mult până când vă veţi plânge că n-aveţi suficient personal, vă amintiţi? V-aţi gândit că salariaţii care au rămas, pur şi simplu nu pot face faţă unui efort suplimentar? Pentru că un singur om a ajuns să facă munca a altor câţiva despre care dvs. spuneaţi mândru că au vina că au fost angajaţi pe tura altuia. Atât.
Ştiţi că se zvoneşte că sunt structuri unde femeia de serviciu este şi bucătăreasă, poate chiar şi psiholog? Pe verificate!
Asta e, nu ne mai surprinde nimic, doar ne dezgustă! Avem dreptul ăsta, nu?
Oricum, la consecvenţă în declaraţii clar NU luaţi premiu, în mandatul ăsta. Iată:
Sursă foto: Captură transmisiune Open TV