ACTUAL
Continuă investiţiile în judeţul Giurgiu! Schitu are două şcoli şi un drum modernizate
admin -
Preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, a participat ieri la inaugurarea lucrărilor efectuate la cele trei obiective."Am inaugurat ieri, împreună cu autorităţile locale din Schitu, trei obiective în comuna menţionată, două şcoli şi un drum.
La acţiunea de la unităţile...
ACTUAL
Cine sunt tinerii giurgiuveni care au câştigat concursul „Mesajul meu antidrog”?
admin -
CÂŞTIGĂTORII ETAPEI JUDEŢENE a concursului naţional “Mesajul meu antidrog”, ediţia a XV-a “Pot altfel!” Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Giurgiu a organizat şi implementat, în perioada 8 ianuarie - 16 mai 2018, în parteneriat cu Inspectoratul...
ACTUAL
Vine şi Marin Anton la mitingul PSD! Deghizat!
admin -
Acum, o fi şi el conştient că s-ar putea să nu fie primit cu aplauze, chiar dacă vine doar ca spectator, dar preşedintele PNL Giurgiu, Marin Anton, a declarat, azi, în conferinţă de presă că va încerca să ajungă...
ACTUAL
Accident grav în municipiu! Un bărbat se zbate între viaţă şi moarte
admin -
Atenţie, următoarele imagini vă pot afecta emoţional!Accidentul s-a petrecut, în această dimineaţă, pe şoseaua Bucureşti, lângă Pasarelă.Un biciclist a fost lovit în plin de un autoturism, dar, din spusele martorilor, biciclistul nu s-ar fi asigurat la manevra de întoarcere....
ACTUAL
DECLARAŢIE POLITICĂ: „Absorbţia fondurilor europene, un demers vital pentru dezvoltarea României”
admin -
Acesta este subiectul unei recente declaraţii politice pe care deputatul PSD de Giurgiu, Cristina Elena Dinu a prezentat-o în Camera Deputaţilor."Aderarea la Uniunea Europeană a însemnat, pentru România, printre alte oportunităţi şi beneficii, un veritabil potenţial de dezvoltare, folosind...
ADMINISTRATIE
La mitingul de sâmbătă sunt aşteptaţi toţi cei care vor să trăiască într-o ţară liberă
admin -
Liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor, a anunţat luni organizarea la Bucureşti, pe data de 9 iunie, de la ora 20,00, a unui miting "împotriva abuzurilor de mai mult timp" şi a încălcării principiilor statului de drept,...
ACTUAL
Cinci tineri, suspectaţi că au la ei etnobotanice, prinşi de poliţiştii giurgiuveni
admin -
Polițiștii au depistat în flagrant cinci tineri cu vârstele cuprinse între 18 și 24 de ani din municipiul Giurgiu, asupra cărora au fost găsite 11 pachețele de conțineau fragmente vegetale suspecte a fi etnobotanice. Duminică, 3 iunie a.c., în jurul...
ACTUAL
A furat o maşină, sub ameninţarea cuţitului. S-a întâmplat în Giurgiu!
admin -
Intervenție rapidă și promptă a polițiștilor giurgiuveni pentru prinderea și imobilizarea unui bărbat bănuit de comiterea unui furt de autoturism sub amenințarea unui cuțit, dintr-o stație de carburanți din municipiul Giurgiu.Vineri, 1 iunie a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii...
Latest News
Deputat Marian Mina: „Pentru ei, JUSTIŢIA e bună, dar doar când NU se atinge de Bolojan şi de camarila lui PNL-isto-USR-istă!”
Pentru ei, JUSTIŢIA e bună, dar doar când NU se atinge de Bolojan şi de camarila lui PNL-isto-USR-istă! Pentru...


