miercuri, februarie 21, 2024

Incendiu violent la o casă din Ogrezeni

Must Read

Un incendiu violent a izbucnit, aseară, într-o casă din localitatea Ogrezeni. Vecinii sunt cei care au observat flăcările și i-au anunțat pe proprietarii care nu erau acasă în momentul în care s-a produs evenimentul.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o cisternă și o ambulanță SMURD.

Aceștia au constatat faptul că ardeau generalizat acoperișul și etajul casei, pe o suprafață de aproximativ 150 mp. Au fost afectate bunurile din încăperile de la etaj, dar și restul casei din cauza fumului și a apei.

Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

Informare preventivă

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

  • verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;
  • nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;
  • nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
  • nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;
  • nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Comunicat şi foto: ISU Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

O femeie a fost rănită, într-un accident petrecut la Mihăileşti

O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, ieri dimineață, în...

More Articles Like This