luni, februarie 17, 2025

5 zile suplimentare de concediu, dacă aveţi în familie pe cineva bolnav şi care are nevoie de îngrijire

Must Read

Preşedintele României a promulgat, astăzi, o lege prin care, în Codul Muncii sunt introduse mai multe drepturi suplimentare pentru salariaţi. Unul dintre acesta se referă la acordarea unui concediu de 5 zile angajaţilor care trebuie să ofere îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuieşte în aceeaşi gospodărie

Angajatorul are obligația acordării concediului de îngrijitor salariatului în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie cu salariatul și care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave, cu o durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic, la solicitarea scrisă a salariatului”, prevede legea promulgată, scrie ştiripesurse.ro.

Conform sursei citate, perioada nu este inclusă în durata concediului de odihnă anual și constituie vechime în muncă și în specialitate.

Problemele medicale grave, precum și condițiile pentru acordarea concediului de îngrijitor se vor stabili prin ordin comun al ministrului Muncii și Solidarității Sociale și al ministrului Sănătății, mai prevede modificarea adusă Codului Muncii.

De asemenea, legea mai introduce un articol nou care prevede că „salariatul are dreptul de a absenta de la locul de muncă în situații neprevăzute, determinate de o situație de urgență familială cauzată de boală sau de accident, care fac indispensabilă prezența imediată a salariatului, în condițiile informării prealabile a angajatorului și cu recuperarea perioadei absentate până la acoperirea integrală a duratei normale a programului de lucru a salariatului”. Absentarea de la locul de muncă nu poate avea o durată mai mare de 10 zile lucrătoare într-un an calendaristic.

Sursă foto: New York Times

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Codul galben de ninsori, prelungit şi la Giurgiu până miercuri

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit, astăzi, atenționarea tip cod galben de ninsori temporar viscolite și strat de zăpadă,...

More Articles Like This