Consiliul Judeţean Giurgiu, sub conducerea social-democratului Marian Mina, a reuşit, într-un singur mandat, să reabiliteze şi să modernizeze aproape toate drumurile judeţene. Au fost atrase fonduri europene, au fost primţi bani de la Guvern, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, au fost reabilitate drumuri cu fonduri proprii. Aşadar, cine vrea, poate!
De altfel, aşa cum am prezentat într-un material anterior, Marian Mina a declarat că, în acest moment, drumurile judeţene din Giurgiu arată mai bine decât cele naţionale ce tranzitează judeţul nostru.
În acest context, deputatul Cristina Elena Dinu, în calitate de parlamentar, dar şi de giurgiuvean, i-a adresat ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, mai multe întrebări, în aceeaşi conferinţă de presă a PSD Giurgiu, vineri, 1 august.
“Noi, cei din echipa PSD Giurgiu am primit o lecţie şi am tras învăţăminte din ceea ce s-a întâmplat(cu referire la Răzvan Cuc şi Alexandru Andrei, n.r.). Este momentul să le spunem oamenilor ce putem face, dar şi ce nu şi să nu-I mai lăsăm pe alţii, care doar dau din gură, să vorbească în numele nostru.
În calitate de parlamentar de Giurgiu şi în condiţiile în care drumurile naţionale arată mai rău decât cele judeţene, doresc să îi adresez, public, câteva întrebări ex-giurgiuveanului Răzvan Cuc.
DN 61, DN 5A, DN 5 B şi DN 5 C sunt drumuri pentru care, în fiecare an, s-a cerut finanţare pentru a fi reabilitate, inclusiv de când ex-giurgiuveanul Cuc ocupă funcţia de ministru al Transporturilor. Nici până în acest moment, nici măcar unul din cele patru drumuri nu se regăseşte pe lista de investiţii la minister. De ce? Ce poate spune de drumul spre Vamă pe care Cuc i-l promite lui Barbu de nu ştim când? Nu mai zicem de Podul de la Grădiştea…
De ce aceste investiţii, pentru giurgiuveni, sunt lăsate la o parte? Doresc să precizez că DRDP Bucureşti poate doar să întreţină drumurile, legal nu poate interveni la reabilitare şi modernizare fără fonduri alocate special pentru aceste lucrări! Nu poate, fără aprobarea CNAIR şi a Ministerului Transporturilor!”, a declarat Elena Dinu.
La rândul său, preşedintele executiv al PSD Giurgiu, Marian Mina, a opinat că, de fapt, ar fi fost vorba despre un sabotaj. “Trebuia să plece Dinu(Daniel Dinu, n.r.)! Niciun proiect nu a fost aprobat tocmai cu acest scop. Dacă nu există finanţare, cum poţi să demiţi un director spunând că nu a făcut treabă?”, a spus Mina.
Recent, prin Ordin de ministru, Cuc l-a revocat din funcţie pe Daniel Dinu, director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Bucureşti.
Motivele prezentate publicului au fost aberante, pe dovedite. Însă, ştie toată lumea ce se ascunde, de fapt, în spatele gestului lui Cuc. La fel ca şi în cazul lui Alin Guţu, demis de la APDF Giurgiu.