joi, iulie 25, 2024

Incendiu la o casă din Brăniştari, din cauza unui televizor

Must Read

Un scurtcircuit produs la cablul unui televizor a provocat un incendiu ieri, în jurul prânzului, într-o casă din satul Brăniștari, comuna Călugăreni, anunţă ISU Giurgiu.

Potrivit sursei citate, când au intrat în dormitor și au văzut ce se întâmplă, proprietarii au cerut ajutor și au încercat să stingă focul, până la sosirea pompierilor.

„Ajunși la caz cu o autospecială de stingere, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni au constatat faptul că incendiul se manifesta și în pod, unde ardeau grinzi din lemn, pe o suprafață de aproximativ 20 mp.

Aceștia au acționat rapid, astfel încât incendiul să nu se extindă și au reușit să protejeze de flăcări restul casei.

În încăperea în care a izbucnit incendiul au ars un televizor și mobilier, iar din cauza apei s-au deteriorat tavanele casei.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

  • nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;
  • nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
  • nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;
  • nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;
  • verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play”. 

FOTO: ISU Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

ANUNŢ DE VÂNZARE PRIN LICITAŢIE PUBLICĂ

ANUNT DE VANZARE PRIN LICITATIE PUBLICA      COMPANIA NATIONALA ADMINISTRATIA PORTURILOR DUNARII FLUVIALE SA GIURGIU, cu sediul in Soseaua    Portului...

More Articles Like This