E, ce vă spuneam? Când e de bine, ies PNL-iştii giurgiuveni în faţă, la aplauze, ca puricii în fruntea câinelui atunci când plouă. Ei sunt primii la tăiat panglici de tot felul. Şi e de înţeles(nu şi de acceptat): au atât de „multe” realizări, în 3 ani de domnie, că e musai să NU să rateze vreo şansă de a se lăuda unii pe ceilalţi, cu mult zgomot, pentru orice lucru bun, chiar dacă n-au vreun merit.
După ce au apărut rezultatele la Evaluarea Naţională, au tăbărât boşii organizaţiei PNL Giurgiu, deputaţii lor, şefii din instituţiile căpuşate de prietenii şi de rudele lor, membrii activi, başca unele ziare, pe Facebook, ca să-l laude pe şeful Inspectoratului Şcolar pentru „fabulosul” procent.
Dan Motreanu, Gabriela Horga, Dumitru Beianu(doar o mică distribuire, dar, totuşi…), însuşi şeful Ghimpeţeanu, ziarele de casă, toţi s-au gudurat pe Facebook, într-un fel sau altul, aşteptând cu sufletul la gură mângăieri pe creştet şi aplauzele de BIS. Care, peste o săptămână, n-au mai venit…




A fost aşa, ca şi cum domnul Ghimpeţeanu ar fi avut o baghetă magică şi-a săltat viguros, în niciun an de când e boss la IŞJ, rata de promovare la Evaluarea Naţională. OK, să zicem c-a găsit domnul Ghimpeţeanu reţeta pentru un asemenea succes.
Dar ce-aţi păţit la Bacalaureat?
Pesemne că bagheta magică i s-a înmuiat fix atunci. O fi dat cu prea mult praf de zână spre copiii de-a VIII-a şi nu i-a mai rămas nimic pentru bieţii tineri de-a XII-a?
Şi s-a făcut linişte-n cartierul galben. Nicio vorbuliţă despre rezultatul de la Bac, nicio pupătură de mână pentru domnu’ inspector, nicio diplomă de bac postată cu subînţeles de domniţa Horga, nicio aluzie la PESEDE(ar fi fost chiar culmea, după 3 ani în care PNL conduce tot, la Giurgiu!), nicio floricică pentru dom’ profesor, nimic. Şi Motreanu şi Beianu plus Horga şi Ghimpeţeanu, başca gazetarii prieteni au lăsat să treacă vestea tristă, în maximă linişte, poate-poate nu observă nimeni.
Băi, băieţi, staţi aşa! Dacă ar fi meritul şefului vostru de la IŞJ pentru rezultatele de la Evaluare, cum dracului de el n-are nicio legătură cu rezultatul de la Bac? Chiar ne credeţi tâmpiţi, nu vă supăraţi? Nu mai iese nimeni să-şi ceară scuze, să-şi dea demisia, să îşi asume responsabilitatea? Nimeni?
Sau aţi fost ocupaţi cu toţii să-i reparaţi bagheta domnului inspector şef şi aţi obosit/amuţit de la atâta efort?
Noroc că la anul avem alegeri, Doamne ajută!

Teoretic cei de la liceu erau compromiși educațional , iar cei de la gimnaziu au fost elevați, urmând ca în anii viitori să crească exponențial atât promovabilitatea la gimnaziu, cât și la liceu.