duminică, mai 28, 2023

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au confiscat bijuterii, estimate la peste 100.000 lei

Must Read

Polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocar, 358 grame bijuterii confecționate din metal de culoare galbenă, presupus  a fi aur.

În data de 05.03.2023, în jurul orei 14.00, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, un autocar ce aparține unei firme de transport persoane.

Cu această ocazie, colegii noștri, au descoperit în urma unui control amănunțit al bagajelor trei pachete învelite în bandă adezivă de culoare bej ce conțineau cantitatea de 358 grame bijuterii confecționate din metal de culoare galben, presupus a fi aur.

În cadrul cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că bunurile descoperite în autocar aparțin unui cetățean român, în vârstă de 57 de ani,

Persoana în cauză nu deţinea documente de provenienţă pentru bunurile sus-menţionate, în valoare de aproximativ de 101.000 lei.

În prezent se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ”contrabandă” faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet.

Comunicat şi foto: ITPF Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

GIURGIU: Cod galben de ploi și descărcări electrice, până la ora 23:00

Astăzi, între orele 12:00-23:00, județul Giurgiu se va afla sub o atenționare meteorologică tip cod galben de instabilitate atmosferică...

More Articles Like This