Deputatul PSD de Giurgiu Cristina Elena Dinu a postat, pe Facebook, un mesaj, în care atrage atenţia că Liceul Teoretic „Tudor Vianu” nu are căldură, deoarece în zonă sunt efectuate lucrări la reţeaua de distribuţie a agentului termic.
Redăm integral mesajul deputatului giurgiuvean:
„Elevii şi dascălii Liceului Teoretic “Tudor Vianu” din #Giurgiu trebuie să îndure frigul în clase, din cauza unor lucrări la reţeaua de distribuţie a energiei termice.
Am primit, în ultima perioadă, mai multe sesizări din partea unor profesori şi părinţi ai elevilor unităţii de învăţământ. Aceştia reclamă că la Liceul “Tudor Vianu” nu a fost furnizat #agentul termic pentru că municipalitatea a aprobat execuţia, în zonă, a unor lucrări de reparaţii ce se preconizează că vor fi finalizate abia în martie, anul viitor.
Nici Primăria – beneficiarul lucrării-, nici conducerea Liceului şi nici Inspectoratul Şcolar Judeţean nu au venit cu o #soluţie de rezervă pentru ca tinerii şi profesorii să nu îngheţe, la ore.
Cu toţii ştiau că vine iarna, puteau să-i relocheze pe copii şi pe profesori într-o altă unitate de învăţământ sau să cumpere #calorifere electrice ori aparate de aer condiţionat!
Dacă, până acum, temperaturile maxime au fost pozitive, ce se va întâmpla din decembrie încolo?
De ce a fost aprobată execuţia lucrării inclusiv pe timp de #iarnă? Cine răspunde dacă se vor îmbolnăvi copiii şi dascălii lor, mai ales că, în această perioadă, a crescut oricum numărul cazurilor de viroze respiratorii?
Sper că nu vom înregistra, din nou, o premieră la nivel naţional şi Giurgiu să fie iar oraşul care bagă în online un liceu pentru că nu poate să asigure #încălzirea!
Mă voi adresa oficial atât conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean, conducerii Liceului “Teoretic Tudor Vianu”, cât şi Primăriei Giurgiu care vor trebui să găsească urgent o soluţie.
Pentru că este responsabilitatea lor!”






