„Toţi cetăţenii trebuie să aibă #acces gratuit la sănătate! Asta am propus în programul de Guvernare al #PSD şi reprezintă, dincolo de o măsură #necesară într-un stat european, respectarea unui #drept al tuturor oamenilor.
Salut proiectul de Ordonanţă de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii, potrivit căruia şi cei care nu au #asigurare medicală să se poată înscrie pe listele medicilor de familie ca să beneficieze, astfel, de servicii medicale de bază.
Asta înseamnă că vor avea acces şi la servicii medicale de #prevenţie, inclusiv screening și monitorizarea unor boli cornice.
Astfel, în primul rând, vor fi depistate afecţiuni care, netratate la timp, vor duce la multă suferinţă şi, bineînţeles, la cheltuieli mari.
Orice măsură #pentru_oameni, luată mai ales în aceste vremuri dificile, este binevenită. Indiferent de partidul din care facem parte, am promis cu toţii că vom ajuta fiecare categorie socială. Aşadar, cred că aceia care numesc astfel de soluţii „pomeni”, nu fac altceva decât să dea dovadă de ipocrizie, de lipsă de respect şi de nepăsare faţă de semenii lor”- preşedintele OFSD Giurgiu, deputat Cristina Elena Dinu.