La o emisiune TV difuzată on-line, şeful de la judeţ, Dumitru Beianu, a… avertizat, ca să nu spunem ameninţat, că se va asigura ‘mnealui că la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu va fi demarat un (nou) „audit”.
Sigur, nu poate dispune Consiliul Judeţean efectuarea unui audit, ci doar Curtea de Conturi care, de altfel, a şi efectuat acest tip de control la DGASPC Giurgiu. Apoi, şeful PNL-ist, nemulţumit, se pare, că cei în măsură să facă auditul n-au descoperit nimic în neregulă acolo, ci au încheiat acţiunea cu felicitări pentru conducerea DGASPC, s-o fi gândit că şi-aşa n-avea ce face cu banii şi de ce să nu-i arunce în buzunarele unei firme private, nu? Sau cum?
Surse ne transmit că, de curând, la DGASPC Giurgiu s-au prezentat reprezentanţii unei societăţi, contractate de CJ Giurgiu, puşi pe scotocit în dosare. Nu asta-i problema, să verifice cine doreşte ce doreşte, doar că firma cu pricina face pe banii giurgiuvenilor o „expertiză”, nicidecum un audit, pe ceva ce a fost făcut deja. Pentru aceeaşi perioadă, respectiv anii 2019-2020.
În plus, firma are ca obiectiv (bine trasat) şi control pe resurse umane, la Direcţia pentru Protecţia Copilului Giurgiu. Desigur, şi acţiunea asta este făcută tot după o verificare a unei instituţii abilitate, ITM care, evident, a încheiat controlul cu felicitări pentru DGASPC Giurgiu.
Tot pe surse, ştim cam care este suma pe care o primeşte firma respectivă, dar îl rugăm frumos pe domnul preşedinte să informeze public giurgiuvenii cât ne costă treaba asta(care pare mai degrabă o simplă ambiţie, fără supărare!). Şi, în plus, ar trebui să ne spună şi prin ce procedură a ajuns firma să lucreze pentru CJ, deoarece nu ştim să existe vreo hotărâre a Consiliului Judeţean în acest sens. Cum ar veni, nu toată lumea a avut ocazia să spună dacă este de acord sau nu cu o asemenea cheltuială.
Totodată, suntem curioşi ce cred Curtea de Conturi şi ITM despre ambiţia domnului Beianu care, iată, nu prea dă doi bani pe concluziile instituţiilor cu pricina, însă dă bani la propriu unei firme private…
Vom reveni cu amănunte!