Reprezentanţii Consiliului Judeţean Giurgiu anunţă pe pagina de Facebook a instituţiei că, începând de astăzi, 18 iulie, un nou doctor şi-a început activitatea în cadrul Cabinetului ambulatoriu de spitaluzare de zi Oncologie a Spitalului Judeţen de Urgenţă Giurgiu.
Medicul Alina Cătălina Bratu a ales ca specializare Oncologia şi şi-a desfăsurat activitatea de rezidenţiat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, din Bucureşti.
“Pacienţii Sectiei Oncologie sunt personae care au nevoie, pe lângă tratamentul pe care îl urmează, de o îngrijire şi o atenţie deosebită, pentru a preveni sau reduce, pe cât posibil, reacţiile apărute odată cu administrarea medicamentaţiei. De asemenea, consider că foarte importantă este susţinerea morală de care aceştia au nevoie. Am ales să urmez această carieră pentru că îmi doresc să fiu alături de pacienţii mei în această călătorie, să ajut la creşterea calităţii vieţii lor şi a speranţei de viaţă”, a declarat
Doamna doctor Bratu a subliniat importanţa dezvoltării unei bune colaborări între secţiile medicale şi chirurgicale, pe fiecare specializare în parte. Acest lucru este esential în tratarea bolnavilor Cabinetului ambulatoriu Oncologie, deoarece tratamentul pentru aceşti pacienţi este unul complex şi trebuie adaptat de la caz la caz, pentru ca rezultatele să fie cele pe care le dorim.
“Este important ca pacienţii să înţeleagă totuşi că acest drum la care pornim împreună va demera cu o perioadă de adaptare, în care îi voi cunoaşte pe fiecare în parte, le voi evalua starea de sănătate pentru ca drumul pe care îl vom parcurge apoi împreună pentru tratarea afecţiunilor să fie unul de success şi să ne aducă rezultatele cele mai bune”, a mai spus medical Alina Bratu.