EXCLUSIV: Noi lucrări pe Podul Prieteniei. Despre ce este vorba?

Must Read

Pe podul ce leagă Giurgiu de Ruse, Bulgaria, se lucrează la foc automat şi cu simţ de răspundere. Reprezentanţii firmei ce a câştigat licitaţia pentru investiţiile realizate în cadrul unui proiect european au înţeles, iată, cât de important este ceea ce au de făcut. Înainte de a opri circulaţia pe o bandă, s-au asigurat, mai întâi, că pe cealaltă bandă se poate circula în condiţii foarte bune.

Aşadar, stratul de uzură al carosabilului a fost refăcut integral, iar această măsură asigură o mai bună fluenţă, siguranţă şi confort traficului rutier în acest moment, dar şi când circulaţia se va desfăşura pe un singur sens, potrivit reprezentanţilor firmei ce se ocupă de lucrările pe pod.drum

pod 2pod 1

Refacerea stratului de uzură conferă, de asemenea, şi o mai mare siguranţă asupra rezistenţei, deoaerece, pe timp ploios, plombele puteau să se degradeze.

Angajaţii societăţii Collini au montat panourile publicitare cu informaţii despre proiectul european implementat. În plus, a fost pregătită platforma pentru prefabricarea dalelor din beton ciment, iar pe 4 mai va începe turnarea la plăci, dar a început deja şi dezafectarea troturarelor şi a bordurilor.

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Giurgiu, sub avertizare de ploi, descărcări electrice şi intensificări ale vântului

Mâine, între orele 12:00-23:00, în județul Giurgiu vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor înregistra averse, descărcări...

More Articles Like This