Elena Dinu

Femierii români, sprijin consistent de la stat. VEZI AICI care sunt ultimele măsuri luate de Guvern în sectorul agricol

Despre acest subiect a vorbit, într-o recentă conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al PSD Giurgiu, deputatul Elena Dinu.Ea a amintit faptul că printre cele mai noi măsuri luate de Guvernul PSD-ALDE pentru stimularea producţiei agricole autohtone se numără...

Elena Dinu, noul purtător de cuvânt al PSD Giurgiu: „Am reuşit să ducem la îndeplinire măsurile din Programul de Guvernare pentru termenele fixate”

Elena Dinu a participat, joi, 23 martie, la conferinţa de presă a organizaţiei judeţene a PSD, pentru prima oară în această postură.Deputatul social-democrat a vorbit despre câteva dintre măsurile adoptate de Guvernul Grindeanu, dar şi despre proiectele de lege...

Elena Dinu, deputat PSD Giurgiu: Susţin fără rezerve Executivul condus de Sorin Grindeanu

Declaraţie politică:"Preşedintele PSD Giurgiu, Marian Mina, a anunţat, în urmă cu puţin timp, că organizaţia pe care o conduce susţine necondiţionat Guvernul Grindeanu. Mă alătur tuturor colegilor mei social-democraţi şi îmi anunţ susţinerea fără rezerve a Executivului condus de...

SPECIAL: Aparatură medicală pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă(SJU) Giurgiu, cu sprijin de la japonezi

În anii trecuţi, tot cu fonduri de la aceeaşi fundaţie din Japonia, a fost dotată secţia de Pediatrie iar acum aparatele ce vor fi cumpărate cu aproape 12.000 de euro sunt destinate mai multor secţii ale unităţii medicale giurgiuvene.Trei...

Elena Dinu: Continuă procedura de achiziţionare a mamografului pentru Spitalul Judeţean Giurgiu

Fostul manager al unităţii sanitare, actual deputat de Giurgiu Elena Dinu a fost întrebată, la conferinţa de presă de ieri, 12 ianuarie, care este situaţia Spitalului Judeţean de Urgenţă(SJU) Giurgiu în general şi a achiziţionării mamografului în mod special.„La...

„Eu îl susţin pe Marian Mina la preşedinţia PSD Giurgiu!”. VEZI AICI cine spune acest lucru!

Declaraţia îi aparţine deputatului PSD de Giurgiu, Elena Dinu, care a fost întrebată, în conferinţa de presă de astăzi, pe cine susţine la funcţia de lider al organizaţiei judeţene a formaţiunii politice menţionate."Nu s-a luat nicio decizie cu privire...

Deputatul Elena Dinu: Celor care ne contestă le demonstrăm faptul că promisiunile devin fapte!

Demnitarul giurgiuvean a participat joi, 12 ianuarie, la prima conferinţă de presă a PSD Giurgiu pe anul 2017. Elena Dinu le-a vorbit jurnaliştilor locali despre cele mai recente măsuri luate de Guvernul PSD-ALDE şi de către Parlamentul cu aceeaşi...

VIDEO: Ce le urează de Anul Nou giurgiuvenilor deputatul Elena Dinu?

 „Doresc să transmit şi eu urări de bine pentru giurgiuveni! Vă doresc tuturor un An Nou mai bun, cu împliniri, cu sănătate! Vom fi, aşa cum am spus, alături de dumneavoastră şi, prin intermediul jurnaliştilor giurgiuveni, vom prezenta activitatea...

Elena Dinu: Le promit giurgiuvenilor că vom avea o contribuţie importantă la dezvoltarea judeţului Giurgiu!

Câştigător al unui mandat de deputat, după alegerile de duminică, 11 decembrie, social-democratul Elena Dinu a transmis un mesaj către giurgiuveni, la conferinţa de presă de joi:„Sunt foarte bucuroasă să ne revedem, azi, aici, într-o echipă unită, cu cinci...

Elena Dinu: Le mulţumim tuturor giurgiuvenilor pentru că ne-au ascultat şi că am purtat dialog pe proiecte

Candidatul PSD Giurgiu la Camera Deputaţilor Elena Dinu, prezentă la întâlnirea de vineri cu presa locală a transmis, la final de campanie, următorul mesaj către giurgiuveni:„Suntem o echipă tot mai unită, tânără şi cu profesionişti, girată de conducerea PSD...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Deputat Marian Mina: „Ce caută Bolojan, PE ASCUNS, la preşedinta CCR, înainte ca CCR să judece sesizarea partidului său?”

Ce caută Bolojan, PE ASCUNS, la preşedinta CCR, înainte ca CCR să judece sesizarea partidului său?Nu, domnule Bolojan, nu...
- Advertisement -spot_img