SOCIAL

Managerul Spitalului Giurgiu, în presa centrală: Rezidenţii aleg unităţi din Bucureşti, după încheierea pregătirii la Giurgiu

Declaraţia medicului Elena Dinu a fost făcută pentru o agenţie de presă, fiind, ulterior, preluată de o serie de publicaţii centrale.Afirmaţia sa vine în contextul ultimelor date statistice cu privire la numărul medicilor din spitale, Giurgiu şi Ialomiţa fiind...

Bac-ul de toamnă: Azi, proba scrisă la română, miercuri, la mate sau istorie

Examenele scrise ale Bacalaureatului 2016- sesiunea de toamnă au debutat luni, 22 august, cu testarea la limba şi literatura română.La nivel naţional sunt peste 42.000 de absolvenţi de liceu care s-au înscris la această sesiune, iar la nivel local,...

Aproape două tone de carne, confiscate pe A1 de către poliţiştii giurgiuveni

Duminică, 21 august, în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Biroului Poliției Autostrada A1 au depistat o autoutilitară în interiorul căreia se afla carne-carcasă pentru care J. N., un bărbat de 33 ani, din Alba Iulia, nu a putut...

Ţigări, de 16.000 de lei, confiscate în Vama Giurgiu. Un bulgar s-a ales cu dosar penal

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, într-un microbuz condus de către un cetăţean bulgar, 1.000 pachete de ţigări, pentru care acesta nu a putut prezenta documente de provenienţă.Aceasta, în urma unui control efectuat la finele săptămânii trecute, când, la...

Accidentat mortal de o autoutilitară, pe DN 6, la Stâlpu

Accidentul rutier a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 24.00.Poliţiştii giurgiuveni anunţă că, pe Drumul Național 6, în afara localității  Stâlpu, județul Giurgiu, un bărbat, de 67 ani, din comuna Peretu, județul Teleorman, în timp ce conducea o...

Zeci de kilograme de carne şi sute de sticle de alcool, confiscate de la localurile de pe DN 5

Aceasta, în urma unui control efectuat joi, 18 august, de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică Giurgiu, Direcția Sanitar Veterinară Giurgiu și Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Giurgiu.Acţiunea...

I-au prins cu… bijuteriile în sac, la Vama Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – P.T.F. Giurgiu au confiscat peste 200 de grame de bijuterii din metal galben şi alb (presupus a fi aur şi argint), pe care doi români intenţionau să le introducă în ţară...

Trupul unui medic ORL-ist care ar lucra la Spitalul din Giurgiu, căutat în apele barajului din Paltinu

UPDATE: Surse din Spitalul Judeţean Giurgiu ne-au spus că, cel mai probabil, bărbatul era rezident şi, chiar dacă figurează ca angajat al unităţii spitaliceşti din Giurgiu, el ar fi practicat meseria la un spital de specialitate din Bucureşti, plătit...

230 de jandarmi, la meciul Astra- West Ham United

Oamenii legii sunt de la Gruparea Mobilă „Matei Basarab” Ploieşti şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Giurgiu. Ei vor asigura joi 18  august  a.c., măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării partidei de fotbal dintre echipele A.F.C. Astra Giurgiu şi...

BAC-UL DE TOAMNĂ: Evaluarea competenţelor digitale, joi şi vineri

Zeci de mii de tineri susţin, la nivel naţional, examenele Bacalaureatului de toamnă 2016, zilele acestea.Examenul maturităţii a debutat luni, 22 august, cu proba la Limba și literatura română și au continuat marți, 23 august, cu proba de Limba...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Veşti bune! Traficul pe Podul Giurgiu-Ruse va fi redeschis complet

Prefectura Giurgiu anunţă că, începând din 30 iunie, traficul pe Podul peste Dunăre (Giurgiu-Ruse) se redeschide complet în ambele...
- Advertisement -spot_img