vineri, aprilie 19, 2024

Managerul Spitalului Giurgiu, în presa centrală: Rezidenţii aleg unităţi din Bucureşti, după încheierea pregătirii la Giurgiu

Must Read

Declaraţia medicului Elena Dinu a fost făcută pentru o agenţie de presă, fiind, ulterior, preluată de o serie de publicaţii centrale.

Afirmaţia sa vine în contextul ultimelor date statistice cu privire la numărul medicilor din spitale, Giurgiu şi Ialomiţa fiind judeţele în care sunt înregistraţi cei mai puţini angajaţi în sistemul sanitar în ultimul an.

„La Spitalul Judeţean avem într-adevăr câteva specialităţi deficitare, avem mulţi rezidenţi în pregătire şi îi aşteptăm. O parte dintre ei din nefericire nu mai ajung la posturi pentru că primesc oferte mult mai bune, atât în afara ţării, cât şi în Bucureşti, noi fiind foarte aproape de Bucureşti. O altă explicaţie ar fi numărul mic de medici în anumite specialităţi unde se înregistrează deficit în toată ţara, cum ar fi oncologie, specialişti în nutriţie, gastroenterologi„, a declarat presei centrale managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, Elena Dinu.

Potrivit aceloraşi surse, în mod firesc, Bucureşti este pe primul loc în ceea ce priveşte „preferinţele” personalului sanitar, cu 47.000 de angajaţi, în 2015. Capitala este urmată de judeţele Iaşi, Cluj şi Timiş.

De menţionat este că medicul Elena Dinu a declarat că medicii rezidenţi aleg să plece la spitale din Bucureşti sau din străinătate după ce îşi încheie perioada de pregătire, în căutarea unor salarii mai atractive, mai scrie presa centrală
În România, sistemul sanitar are 302.000 de angajaţi din care 56.000 de medici, potrivit INS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

ISU Giurgiu: Cod galben de vânt, până diseară

Județul Giurgiu se află sub o atenționare meteorologică tip cod galben de vânt până diseară, la ora 21:00. Astfel,...

More Articles Like This