ACTUAL
Grevă şi la Spitalul Judeţean Giurgiu! Ce zice liderul Sanitas?
admin -
Medicii şi asistentele, dar şi personalul TESA, afiliaţi Sanitas au protestat, luni, 31 octombrie, şi la Giurgiu. Astfel, timp de două ore, cadrele medicale au întrerupt lucrul şi au ieşit în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă.Liderul Sanitas Giurgiu, Aurelia...
ACTUAL
Căldură în tot oraşul, de la 1 noiembrie
admin -
Reprezentanţii Primăriei Giurgiu anunţă că Global Energy Production (GEP) a început furnizarea agentului termic încă de acum două săptămâni, în școli, grădinițe și licee, apoi în instituțiile publice și, la cerere, la scările de bloc, însă de la 1...
ACTUAL
SPECIAL: Parteneriat între Consiliul Judeţean Giurgiu şi Clinica Anadolu din Istanbul
admin -
Medici giurgiuveni vor merge în Istanbul pentru a vedea cum se desfăşoară la Clinica Anadolu actul medical- de la diagnosticare, internare şi până după intervenţia chirurgicală. De asemenea, în funcţie de posibilităţi, conducerea Consiliului Judeţean Giurgiu îşi doreşte dotarea...
ACTUAL
CONCRET: Cum arată programul de dezvoltare a judeţului Giurgiu, realizat de PSD?
admin -
În timp ce unii se preocupă de „soarta” primarilor din judeţ, de ce a plecat unul sau altul dintr-o parte în alta, de curtea vecinului etc., alţii vin în faţa oamenilor cu propuneri concrete, cu programe viabile, bazându-se, desigur...
ACTUAL
Liviu Dragnea: Eliminarea taxei radio-tv nu înseamnă bani mai puțini
admin -
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis miercuri, 26 octombrie, o scrisoare adresată organizațiilor profesionale din media. Social-democratul prezintă în document raţiunile pentru care a propus eliminarea taxei radio-tv.„In primul rând aș dori să subliniez că eliminarea celor două taxe...
ACTUAL
admin -
Dosarele candidaţilor PSD la alegerile din 11 decembrie au fost depuse, miercuri, 26 octombrie, la sediul Biroului Electoral Judeţean.Au venit Răzvan Cuc, Elena Dinu, Alexandru Andrei- pentru Camera Deputaţilor, Cristian Marciu, Cristian Ştenghel şi Cristi Matei- pentru Senat, fiindu-le...
POLITICA
PSD Giurgiu trage un semnal de alarmă cu privire la bugetul naţional pe 2017
admin -
Prin vocea purtătorului de cuvânt al PSD Giurgiu, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Răzvan Cuc, social-democraţii giurgiuveni susţin că nu este normal ca nici până la această dată(săptămâna viitoare va fi 1 noiembrie) să nu fie măcar schiţat un proiect...
ACTUAL
Consiliul Judeţean Giurgiu continuă să susţină performanţa
admin -
De această dată, aleşii judeţeni au votat, vineri, 21 octombrie, un proiect de hotărâre privind sprijinirea unui tânăr sportiv care a solicitat o sumă pentru a putea merge la o competiţie de kempo, în Ungaria.Cei de la Consiliul Judeţean...
Latest News
Deputat Marian Mina: „Majorarea salariului minim, la insistenţa PSD, în ciuda opoziţiei lui Bolojan”
Salariul minim brut crește de la 4.050 la 4.325 de lei, iar salariul minim net de la 2.574 la...


