SOCIAL

„Duminică neagră” pentru pompierii giurgiuveni. Intervenţii la două accidente şi un cadavru descoperit în municipiu

Primul eveniment rutier la care au intervent cei de la ISU Giurgiu a avut loc în jurul orei 13.30, în Dobreni. După ce şoferul unei maşini a pierdut controlul volanului, s-a răsturnat în şanţ şi au fost trei victime.Poliţiştii...

15 grupuri corale din România şi Bulgaria, pe scena Ateneului din Giurgiu

Ateneul “Nicolae Bălănescu” a fost duminica trecută gazda celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Național de Muzică Corală Religioasă Interconfesională “Lumină din lumină”, ediție ce s-a bucurat de participarea a 15 grupuri corale din România și Bulgaria, anunţă reprezentanţii...

Preşedintele PSD Giurgiu, Marian Mina, către tinerii din partid: O echipă înseamnă oameni care muncesc şi pun suflet!

Prezent la Conferinţa Extraordinară a TSD Giurgiu, din această seară, preşedintele PSD Giurgiu, Marian Mina, le-a transmis tinerilor următorul mesaj:„Mă bucur să ne întâlnim astăzi într-un număr atât de mare; este semnul că suntem cu toţii preocupaţi de viitorul...

Programul dezinsecţiei la sol, AICI!

Așa cum a fost anunțat, scriu reprezentanţii Primăriei Giurgiu pe site-ul instituţiei, de săptămâna viitoare începe acțiunea de dezinsecție la sol pentru combaterea insectelor (țânțari, căpușe).Conform sursei citate, dezinsecția se va realiza în perioada 15 – 31 mai, conform...

SPECIAL: Mai mulţi elevi şi studenţi din ţară învaţă cum să scrie și să modifice un proiect legislativ chiar în Parlamentul României

Aproximativ 150 de elevi și studenți din toată țara participă, în acest sfârşit de săptămână, în Parlament, la o simulare a procesului decizional a forului legislativ, urmând să învețe cum să scrie și să modifice un proiect legislativ, anunţă...

Cine vrea „să inventeze apa caldă” la Giurgiu? E, cum cine, Marin Anton!

Păi, ce să zică despre Giurgiu unul care vine dintr-o firavă opoziţie şi vrea să se dea mare? Ori zice de Podul de la Grădiştea ori că avem port şi zonă liberă şi suntem la 60 de kilometri distanţă...

GIURGIU: Reţinut de poliţişti, după ce a folosit ilegal o baterie cu focuri de artificii

Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din municipiu, a intrat în atenţia oamenilor legii după ce pe 11 mai, a folosit ilegal o baterie cu nouă focuri de artificii, din categoria 2, pe un ponton aflat în...

Zeci de kilograme de peşte, confiscate la Giurgiu

Jandarmii giurgiuveni anunţă că peste 57 kg de peşte, specia crap, au confiscat miercuri, 10 mai, împreună cu reprezentanții D.S.V.S.A."Peştele a fost găsit în portbagajul unui autoturism, fără ca cele două persoane care îl transportau să poată prezenta documente legale.  În acest caz...

Control RAR în judeţul Giurgiu. Câte amenzi au fost date?

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Giurgiu și inspectori RAR au desfășurat marţi, 9 mai, o acțiune pe raza județului Giurgiu, pentru reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor.„Acțiunea a vizat...

DECLARAŢIE POLITICĂ. „Start-Up Nation, o gură de oxigen pentru mediul de afaceri autohton”. Ce politician giurgiuvean spune asta?

Senatorul giurgiuvean a transmis, în plen, recent, colegilor săi o declaraţie politică privind inovativul program Start-Up Nation România, prin care cei care vor să-şi deschidă o afacere primesc un sprijin consistent de la stat.Redăm aici integral declaraţia lui Niculae...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Deputat Marian Mina: „Pentru ei, JUSTIŢIA e bună, dar doar când NU se atinge de Bolojan şi de camarila lui PNL-isto-USR-istă!”

Pentru ei, JUSTIŢIA e bună, dar doar când NU se atinge de Bolojan şi de camarila lui PNL-isto-USR-istă! Pentru...
- Advertisement -spot_img