Preşedintele OFSD Giurgiu, dr. Cristina Elena Dinu: „Este timpul ca România să fie o țară în care fiecare femeie și copil să trăiască fără teamă!”

Must Read

„Este timpul ca #România să fie o țară în care fiecare femeie și copil să trăiască fără teamă!

Am fost, astăzi(marţi, 30 septembrie, n.r.), alături de colegele mele din Organizaţia Femeilor Social-Democrate România, în ședința reunită a Camerei Deputaților și Senatului, în cadrul căreia a fost adoptată Declaraţia “România fără violență domestică”.

Am transmis împreună un mesaj ferm: violența domestică, indiferent de formele de manifestare, NU mai poate fi ignorată!

Realitatea din ţara noastră este una cruntă: aproape în fiecare săptămână, o femeie este ucisă iar sute de mii de #femei și copii trăiesc, zilnic, sub teroarea agresiunilor.

Dincolo de statistici, însă, sunt femei și copii care trăiesc drame profunde. OAMENI care suferă în tăcere și pentru care spaima a devenit obișnuința zilnică. Ajunge!

Declarația adoptată azi de Parlament stabilește cadrul necesar inițierii de acte normative clare pentru a proteja victimele violenței domestice, pentru a preveni violența și pentru a trage la răspundere agresorii. Aceasta face referiri la necesitatea unor măsuri de sprijin concret prin adăposturi, servicii sociale și psihologice, programe de educație și conștientizare, precum și prin numărul unic de urgență 0800.500.333.

Este un semnal clar, de la cel mai înalt nivel, că România spune “Stop violenței domestice!”. Respectul, empatia și demnitatea încep de la familie! Violența nu este iubire, nu este educație, este crimă!

Reamintim că #OFSD a început demersurile pentru reglementarea prin lege a femicidului – o măsură esențială pentru protecția femeilor împotriva violenței extreme. Femicidul se referă la uciderea unei femei din motive de prejudecată bazată pe gen sau în contextul violenței domestice.

OFSD va continua să facă toate demersurile necesare pentru un cadru legal clar și ferm și pentru #protecția reală a tuturor femeilor și copiilor.

Declarația de astăzi a Parlamentului a fost adoptată în contextul în care, pe 2 octombrie, este marcată la nivel mondial Ziua Internațională a Nonviolenței” -preşedinte OFSD Giurgiu, dr. Cristina Elena Dinu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Deputat Marian Mina: „România NU mai poate fi condusă prin decizii luate pe ascuns, împotriva propriilor cetățeni. Ilie Bolojan trebuie SĂ PLECE!”

România NU mai poate fi condusă prin decizii luate pe ascuns, împotriva propriilor cetățeni. 𝐈𝐥𝐢𝐞 𝐁𝐨𝐥𝐨𝐣𝐚𝐧 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐒𝐀̆ 𝐏𝐋𝐄𝐂𝐄!Nu...

More Articles Like This