joi, aprilie 17, 2025

FOTO: Promisiuni îndeplinite! Noi proiecte pentru Comana. Asfalt pe DN5A şi trotuare, în Budeni

Must Read

Primarul comunei Comana, Aurel Enache, a postat, recent, pe pagina sa de Facebook, două mesaje prin care le aduce veşti bune consătenilor săi. În primul rând, edilul a anunţat că a fost asfaltat DN5A, pe raza satelor Grădiştea şi Falaştoaca.

Pentru că nouă ne pasă şi datorită implicării domnului deputat (PSD) Marian Mina, dar şi a domnului director al DRDP Bucureşti, Dinu Daniel, am reuşit asfaltarea a DN5A- artera principală de circulaţie, pe teritoriul satelor Grădiştea şi Falaştoaca din comuna Comana, pe o lungime de 8 kilometri. Pe această cale, le mulţumim pentru că şi-au respectat promisiunea!”, a scris Aurel Enache, pe Facebook.

Tot azi, primarul din Comana a semnat un nou contract cu fonduri naţionale, la sediul Ministerului Dezvoltării.

„Pentru că nouă ne pasă! Astăzi, 19 martie, am semnat împreună cu domnul Alexandru Stoica, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, contractul pentru realizarea obiectivului de investiţii – Amenajare trotuare în Budeni, comuna Comana”, a scris pe Facebook Aurel Enache.

Sursă foto: Aurel Enache – Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

BOLINTIN VALE: S-a dat drept poliţist, ca să facă rost de un miel

Un bărbat de 53 de ani din Ciorogârla a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că s-a...

More Articles Like This