Sportivii de la Alpha Fighters Academy din Giurgiu, antrenaţi de Eduard Ingeaua, au participat, sâmbătă, 2 decembrie, la Eastern European Championship, competiţie desfăşurată la Sofia.
„După 13 ore de emoții și oboseală s-a finalizat competiția de la Sofia – EASTERN EUROPEAN CHAMPIONSHIP unde au participat peste 450 de sportivi din 12 țări – România, Marea Britanie, Elveția, Polonia, Turcia, Armenia, Iran, Kazahstan, Ucraina, Serbia, Bulgaria.
Deși a fost o competiție grea, am reușit să obținem:
–
3 medalii de aur;
–
5 medalii de argint;
–
4 medalii de bronz.
Felicitări sportivilor mei! Sunt mândru de faptul că ați reușit să demonstrați din nou faptul că România are sportivi de excepție, pregătiți să țină piept sportivilor din alte țări care investesc mult mai mult în sport!
Mulțumiri sponsorilor și părinților!”, a transmis Eduard Ingeaua.

