sâmbătă, decembrie 2, 2023

Inspiraţia de Miercuri spre Joi: Io mi-am cam umplut borcanu’, mi se zice Bondureanu’

Must Read

Ia uitaţi-vă şi voi ce preocupări are preşedintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu! 🤣 Să mai ziceţi că suntem noi răutăcioşi şi subiectivi…

Giurgiu. 2023? Gunoaiele ne-au înghiţit, vulpile ne-au cotropit, oraşul e complet blocat, lucrările (contractate în mandatul trecut) durează ca o călătorie fără sens spre Marte, suntem fix ca-n Maldive, dar doar la capitolul vegetaţie şi faună scăpate de sub control. Nicio perspectivă, nicio veste bună, toată lumea înjură.

Doar Motreanu visează miere, fraţilor 😊) Păi, dacă aşa s-a obişnuit băiatu’!

Nu, că se ştie! Giurgiuvenii sunt mari consumatori de miere. Uriași, nu alta. Aşa au auzit ei, PNL-iştii, cică dacă le promiţi oamenilor (lapte și) miere, în prag de alegeri, stai liniștit 4 ani. Ca regina-n cuib de viespi.

Bine, NU toți giurgiuvenii. Unii chiar sunt deștepți.

Dar nu despre ei e vorba acum. Nici măcar nu e vorba despre giurgiuveni, ci despre venetici din politică, ăia care au impresia că, dacă bagă placa aia cu mierea autohtonă, NU mai vede giurgiuveanul nici groapa din asfalt, respectiv din roată, nici praful din ochi(la propriu), nici faptul că, de 3 ani, orașul și județul lor stau pe loc ca fraierii, în timp ce comunele din alte județe ne bat la cur de nu ne vedem! 

Ce dacă am rămas în urmă cu 1.000 de ani față chiar de însuși Giurgiu de acum 20 de ani? Mierea să nu fie amestecată, băi, aiuriţilor…

Vă simţiţim frustrați, dragi giurgiuveni? Treaba voastră, dar să ştiţi că nu e de la cât de urât și de murdar e Giurgiu, nu! De la miere vi se trage! Vă enervează inactivitatea autorităților locale și județene? Incompetența și ipocrizia lor? Nasol! Cică nu vina lor, ci e de la mierea pe care o mâncați din 2020 incoace. E d-aia de dreapta, de la PNL. Ghinion!

Că asta omite dl. Motreanu să vă zică! Oricum, mulţumim frumos, domnul Motreanu, dacă NU mai amestecă ăştia mierea noastră cu a turcilor, de exemplu, ne mai revenim niţel, mai plecăm capul încă un mandat şi n-o să mai avem aşteptări de la voi, ca nesimţiţii de noi ce suntem acum!

Hai, Doamne ajută!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

GALERIE FOTO: Cum a fost la Giurgiu, de Ziua Naţională? VEZI AICI!

Sute de giurgiuveni din municipiu au sărbătorit împreună, azi, Ziua Naţională a României. Manifestările de 1 Decembrie au debutat...

More Articles Like This