Ministerul Sănătăţii a anunţat, seara trecută, că mobilizează profesionişti care ar fi dispuşi să plece în Turcia, iar cei interesaţi se pot înscrie pe site-ul ministerului.
”Ministerul Sănătăţii din România este solidar cu victimele cutremurului catastrofal care a provocat mii de decese şi răniţi în Turcia şi în Siria şi oferă sprijin autorităţilor turce. Imediat după producerea cutremurului care a afectat grav comunităţile din Turcia şi din nordul Siriei, ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a luat legătura cu ambasadorul Republicii Turcia în România, Ozgur K. Altan pentru a-şi exprima solidaritatea şi pentru a oferi un sprijin imediat. Ministerul Sănătăţii, împreună cu Universităţile de Medicină şi Farmacie mobilizează profesioniştii din sănătate care doresc să ajute ca voluntari în constituirea unor echipe medicale care să fie disponibile pentru deplasare în zonele afectate”, au transmis reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Conform sursei citate, a fost organizată şi o campanie de donare de sânge pentru victimele cutremurului care au nevoie de transfuzii.
”Sunt pregătite medicamente şi materiale sanitare care pot fi puse la dispoziţia autorităţilor turce. Mai multe informaţii despre înscrierea medicilor şi asistenţilor medicali ca voluntari pentru echipele necesare acordării de asistenţă medicală şi despre locaţiile pentru donarea de sânge, destinat victimelor cutremurului se găsesc la www.ms.ro”, a mai transmis ministerul.
Cel mai recent bilanţ al victimelor cutremurelor din Turcia şi Siria arată că peste 5.500 de oameni au murit, alte peste 20.000 au fost rănite şi mii de clădiri au fost distruse sau avariate.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă România a anunţat, marţi dimineaţă, că echipa de sprijin din ţara noastră, formată din personal specializat de căutare-salvare RO-USAR, medici și asistenți SMURD, personal cu echipe canine din cadrul Clubul Câinilor Utilitari a ajuns în provincia Hatay, într-o localitate apropiată orașului Antakia.
“Aceasta este prima zonă pe care autoritățile turce, respectiv Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență – AFAD, cu responsabilități clare în gestionarea situației generate de cutremure au ales-o pentru echipa din România.
Salvatorii români au început să construiască baza de operații, concomitent, pregătindu-se primul schimb pentru începerea misiunii de sprijin.
totodată, în această dimineață, înainte de a începe deplasarea către locația bazei de operații stabilite de AFAD, o echipă formată dintr-un ofițer și 2 subofițeri cu 2 câini de căutare-salvare au executat o misiune de recunoaștere în teren, împreună cu o echipă din Turcia, la o zonă rezidențială afectată de cutremur.
Reamintim faptul că salvatorii români se află în permanentă legătură cu autoritățile turce, reprezentanții AFAD fiind cei direct responsabili în a desemna zona de acțiune și intervenție a echipelor venite în sprijin”, a anunţat DSU.
Foto: Digi24
