miercuri, februarie 1, 2023

Şmecherie PNL-istă? CJ Giurgiu vrea să gestioneze proiectele primăriilor pentru dotarea şcolilor, prin PNRR! 50 de milioane de euro nu-s de ‘colo…

Must Read

Surse administrative ne-au trimis un document foarte interesant pe care conducerea liberală a Consiliului Judeţean(CJ) Giurgiu l-ar fi trimis, la rândul său, tuturor primăriilor din judeţ. Este vorba despre o adresă cu privire la proiecte pe care unităţile administrativ-teritoriale le pot depune pentru dotarea şcolilor, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă(PNRR).

„Este o sansa unica pentru a dota unitatile de invatamant (scoli, gradinite, licee, scoli profesionale, etc.) cu echipamente si mobilier modern si dorim ca impreuna sa realizam aceste proiecte, pentru binele comunitatii pe care o reprezentam”, se arată în adresa CJ.

(Ei, lăsaţi, nu e chiar o şansă unică, să nu exagerăm, pentru că foarte multe dintre şcolile din judeţul Giurgiu au beneficiat deja de multe dotări, în ultimii ani, graţie priceperii şi implicării autorităţilor locale).

Cu deosebită “generozitate”, preşedintele Dumitru Beianu le propune primarilor să, ATENŢIE!, îşi dea acordul privind delegarea CJ Giurgiu în scopul depunerii cererii de finanţare.

Hopaaa! Cum vine asta? Adică, vreţi să spuneţi că primăriile( unele dintre ele cu mai multe proiecte, în ultimii ani, decât are Dumitru Beianu într-un mandat jumate) nu sunt în stare să depună o cerere de finanţare? Pentru un proiect de dotare a unei şcoli? E de-a dreptul jignitor, fără supărare!

Vă amintim că primarii giurgiuveni au foarte multe proiecte, inclusiv pentru şcoli, numai prin PNDL-uri plus programul “Anghel Saligny”, fără să amintim de cele cu fonduri europene. Deci, cine învaţă pe cine?

Cu siguranţă, sunt edili care pot spune că ei îl învaţă, fără probleme, pe preşedintele Beianu cum e cu cererile de finanţare, cu proiectele şi nu invers. Nu de alta, dar domnul amintit este (din nou) de 2 ani la conducerea Consiliului Judeţean şi, în afară de multe SF-uri şi tăieri de panglică la proiectele din mandatul trecut, n-am auzit prea multe.

Mai interesant este să aflăm, de fapt, de ce s-a oferit CJ să se ocupe de aceste proiecte, începând cu delegarea privind depunerea cererii de finanţare, şi nu s-a oferit, de exemplu, doar să le dea informaţii cu privire la proceduri.

Apoi, dacă tot îi roade pe liberalii de la CJ atât de tare soarta şcolilor din judeţ(toate, nu doar cele din comune PNL), ce-au avut cu ele de 2 ani încoace, de când primăriile conduse de social-democraţi primesc sume foarte mici, la toate alocările?

IMPORTANT! Dacă CJ este delegat în această privinţă -cu depunerea cererii de finanţare-, înseamnă şi că se va ocupa de toată derularea procedurilor? De achiziţii etc.? Cum ar veni, control total asupra a 50 de milioane de euro?

Unde se opreşte implicarea autorităţilor judeţene şi unde începe treaba primăriilor? Pentru că dacă primăriile devin doar beneficiarii dotărilor, atunci, toată chestiunea asta, nu vă supăraţi, miroase-a şmecherie pe faţă! Aşa ceva nu s-a mai pomenit în istoria administrativă a judeţului Giurgiu, pe cuvânt!

Chiar nu e de ajuns “disperarea” cu fotovoltaicele?!

Aşteptăm un răspuns public pe acest subiect.

(sursă foto: WowBiz)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Preşedintele CJ Giurgiu şi-a scos (temporar?!) din lista de investiţii proiectul privind proiectarea CAMPUSULUI POLITEHNIC. Asta, după ce a ţipat ca din gură de...

Nu se mai înţelege nimic din ce se spune şi ce se face la Consiliul Judeţean Giurgiu. După ce,...

More Articles Like This