miercuri, februarie 1, 2023

Prefectul de Giurgiu, Florentina Stănculescu: „Deși în 2021 s-au pierdut bani importanți pentru dezvoltarea județului din cauza presedintelui CJG și a echipei sale, atunci nu au existat atacuri furibunde și supărări din partea PNL”

Must Read

Prefectul judeţului Giurgiu, Florentina Stănculescu, a postat, pe Facebook, un nou mesaj în ceea ce priveşte scandalul cu atacarea Hotărârii CJ privind repartizarea cotei de 6% din impozitul pe venit. Florentina Stănculescu reaminteşte faptul că, în 2021, Consiliul Judeţean Giurgiu a pierdut suma de 1.747 mii lei, adoptând Hotărârea nr. 320/20.12.2021 cu 3 zile mai târziu decât termenul limita la care aceasta hotărâre trebuia adoptată.

„Deși în 2021 s-au pierdut bani importanți pentru dezvoltarea județului din cauza presedintelui CJG și a echipei sale, atunci nu au existat atacuri furibunde și supărări din partea PNL.

📌Consiliul Județean Giurgiu a pierdut în anul 2021 suma de 1.747 mii lei, adoptând Hotărârea nr. 320/20.12.2021 cu 3 zile mai târziu decât termenul limita la care aceasta hotărâre trebuia adoptată, și anume 17.12.2021, motiv pentru care aceasta sumă s-a întors la bugetul de stat.

❗️Domnul președinte al CJG a mințit în numeroase apariții televizate că aceasta suma, 1.747 mii lei, a fost recuperată, deși nu există niciun act normativ care să demonstreze acest lucru. Singurii vinovați pentru acest eșec, pentru întârzierea proiectelor de dezvoltare ale județului sunt dumnealui și echipa sa de “profesioniști” și nu Instituția Prefectului prin prefect.

Faptul că Hotărârea referitoarea la repartizarea sumelor alocate la finalul anului 2022 din bugetul de stat pentru unități administrativ- teritoriale, și anume cota de 6% din impozitul pe venit a fost atacată de Instituția Prefectului în contencios administrativ NU înseamnă pierderea sumelor respective, înseamnă doar faptul că până instanța decide dacă acești bani au fost alocați UAT-urilor conform prevederilor legale în vigoare, aceste sume nu pot fi folosite de către primării.

❌Președintele CJG a împărțit aceste sume ținând cont doar de criteriile politice și poate remedia acest fapt dând o alta hotărâre, legală și corectă pentru #TOȚI CETĂȚENII JUDEȚULUI, fără a ține cont de culoarea politică a primarilor din comune. Dacă lui Dumitru Beianu și echipei PNL GIURGIU le pasă de dezvoltarea județului, lucrurile trebuie făcute #LEGAL și #CORECT„, a scris pe Facebook prefectul judeţului Giurgiu, Florentina Stănculescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Preşedintele CJ Giurgiu şi-a scos (temporar?!) din lista de investiţii proiectul privind proiectarea CAMPUSULUI POLITEHNIC. Asta, după ce a ţipat ca din gură de...

Nu se mai înţelege nimic din ce se spune şi ce se face la Consiliul Judeţean Giurgiu. După ce,...

More Articles Like This