Ministrul Transporturilor îl urechează pe Dumitru Beianu: „La cum e gestionată investiţia de către CJ Giurgiu, o să aveţi centură peste 10 ani”

Must Read

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vorbit, joi, 10 noiembrie, la Giurgiu, despre una dintre cele mai importante investiţii în infrastructura rutieră din judeţ, respectiv despre amenajarea centurii ocolitoare a municipiului Giurgiu(Giurgiu Vest). Ministrul a criticat modul în care lucrarea este gestionată de către administraţia liberală de la judeţ şi a avertizat că este posibil să-i ia Consiliului Judeţean proiectul privind Centura Giurgiu Vest.

Iată declaraţia lui Sorin Grindeanu, făcută la Conferinţa Judeţeană de alegeri a PSD Giurgiu:

“În calitate de ministru al Transporturilor, am făcut prima vizită, la Giurgiu, în urmă cu un an, imediat după ce am preluat conducerea instituţiei, pentru a vedea cum merg lucrările la centură, forţând firma respectivă să termine (porţiunea de 5 kilometri din drumul ce leagă DN5 de Vamă, n.r.), la sfârşitul anului trecut, înainte de termen.

Am hotărât, de când am preluat Ministerul Transporturilor, să descentralizez foarte multe lucrări ce ţin de instituţie şi care pot fi gestionate mai bine de către autorităţile locale. Am semnat peste 50 de protocoale – între Ministerul Transporturilor şi autorităţile locale-, dintr-un singur motiv. Acela că autorităţile locale urmăresc mai bine lucrările decât cei de la Bucureşti, care, oricum, au foarte mult de lucru, urmând ca Ministerul să plătească. Ministerul este, dacă vreţi, pe post de “bancă” iar toată gestiunea este făcută de autorităţile locale.

Există un asemenea protocol şi cu Consiliul Judeţean Giurgiu pentru centura municipiului. Eu, de fiecare dată când avem asemenea protocoale, le atrag atenţia celor cu care semnez eu sau colegii de la CNAIR, un singur lucru: dincolo de partea pozitivă, aş vrea să se mai întâmple ceva, să fie în stare să le facă. Să aibă capacitatea administrativă să facă acele proiecte. Din păcate, în acest moment, pe acest proiect, cel gestionat de Consiliul Judeţean Giurgiu, lucrurile nu merg bine. Vă spun că, în perioada următoare o să fac o analiză şi decizia, probabil, va fi de a lua înapoi la CNAIR gestiunea acestui proiect pentru că eu vreau să existe centură la Giurgiu. Însă, dacă merge în forma în care e acum gestionată de CJ Giurgiu, o să aveţi centură peste 10 ani”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Grav accident, în judeţul Giurgiu. Doi copii în vârstă de 9 luni au ajuns la spital

Doi copii au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, ieri după-amiază, pe DN6, între...

More Articles Like This