vineri, decembrie 2, 2022

Control inopinat al AJPIS, la Protecţia Copilului Giurgiu. VEZI AICI ce a dispus Agenţia!

Must Read

În urma apariţiei în ziarul “Atac la persoană” a unui material referitor la anumite probleme din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu, şi a unei sesizări făcute de reprezentanţii publicaţiei, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a făcut un control inopinat la DGASPC.

Controlul a fost efectuat în perioada 19-20 septembrie 2022. Mai jos, puteţi citi ce măsuri de remediere(deci ce probleme au găsit cei de la AJPIS) la DGASPC Giurgiu:

Ieri, directorul ziarului “Atac la Persoană”, Mihai Ghezea, a susţinut o conferinţă de presă în care a prezentat detalii referitoare la cazul dezbătut în publicaţia sa, despre conducerea Consiliului Judeţean Giurgiu şi beneficiari ai sistemului de protecţie socială.

În principiu, indiferent de „simpatii politice”, jurnaliştii prezenţi au căzut de acord asupra mai multor aspecte. În primul rând, cineva trebuie să răspundă pentru că minore din casele de copii au rămas însărcinate. Iar cel care are atribuţii în acest sens(desigur, alături de angajaţii din sistem) este preşedintele Consiliului Judeţean, tutorele acestor copii. Acelaşi “cineva” trebuie să ia măsuri pentru ca asta să nu se mai întâmple, indiferent dacă situaţia este de ieri, de azi sau dintotdeauna.

Aşa cum, într-o familie, părinţii răspund pentru faptele copiilor, şi în ceea ce priveşte Protecţia Copilului există responsabili care sunt datori, legal şi moral, să îşi facă meseria până la capăt.

De asemenea, discutabilă este şi închirierea apartamentului pentru o minoră şi un băiat(adult deja) şi încurajarea căsătoriei între cei doi, având în vedere că fata are doar 16 ani şi ar trebui încurajată, mai degrabă, să îşi termine studiile.

Nu contestă nimeni că este un gest frumos ca tinerii şi copiii din căsuţe să fie scoşi în oraş, însă, cu siguranţă, nu se cade ca un preşedinte de consiliu judeţean să se pozeze “de gât” cu vreo domnişoară, la terasă sau oriunde.

Şi rămâne, de asemenea, în sarcina instituţiilor abilitate să verifice şi veridicitatea declaraţiilor tânărului care a susţinut că preşedintele Beianu l-ar fi ajutat să “scape de dosare”.

Vom reveni cu amănunte!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

FOTO: Cum au sărbătorit giurgiuvenii din Comana Ziua Naţională a României

Dublă sărbătoare, la Comana, de 1 Decembrie. Giurgiuvenii din comuna amintită au participat atât la manifestările dedicate Zilei Naţionale...

More Articles Like This