miercuri, februarie 1, 2023

A fost publicat în Monitorul Oficial regulamentul programelor Student Invest şi Family Start

Must Read

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunţat, astăzi, în prima zi a noului an universitar că au fost publicate în Monitorul Oficial normele de aplicare a programelor Student Invest şi Family Start.

Oficialul a precizat că băncile se vor putea înscrie în aceste programe, iar tinerii şi familiile vor putea accesa credite. Prin primul program, un student poate obţine un credit de până la 50.000 de lei pentru plata taxelor şcolare, iar prin cel de-al doilea, o familie poate împrumuta cel mult 75.000 de lei pentru evenimente cum ar fi nuntă, botez sau pentru achitarea avansului pentru o maşină cu 7 locuri.

“O veste importantă pentru tinerii şi familiile la început de drum. A fost publicat în Monitorul Oficial regulamentul celor două programe de creditare cu garanţia statului şi dobândă subvenţionată, Student Invest şi Family Start”, a anunţat Gabriela Firea, luni, pe pagina sa de Facebook.

Ea a menţionat că băncile se vor putea înscrie în program din acest moment.

“Programele de sprijin pentru tineri şi familii, pe care le-am iniţiat şi susţinut în Guvern, ca ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, sunt derulate împreună cu Fondul Român de Contragarantare. Din acest moment, băncile se vor putea înscrie în program, iar tinerii sunt aşteptaţi să acceseze aceste credite. Prin programele „Student lnvest” şi „Family Start” vor putea fi accesa credite garantate de stat în proporţie de 80% şi cu dobânzi subvenţionate. Tinerii vor achita la final tot atât cât au împrumutat. În plus, sumele vor putea fi rambursate în maximum 10 ani”, a explicat ministrul Familiei.

Gabriela Firea a menţionat că fiecare student poate obţine un credit de până la 50.000 de lei pentru plata taxelor şcolare, a chiriei pe durata studiilor sau pentru achiziţia de cărţi.

De asemenea, în programul „Family Start”, suma maximă care poate fi împrumutată este de 75.000 de lei şi poate fi folosită pentru evenimentele importante ale unei familii, cum ar fi nunta sau botezul unui nou-născut, educaţia şi creşterea copiilor sau chiar achitarea avansului pentru o maşină de familie, cu 7 locuri, a mai precizat Gabriela Firea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Preşedintele CJ Giurgiu şi-a scos (temporar?!) din lista de investiţii proiectul privind proiectarea CAMPUSULUI POLITEHNIC. Asta, după ce a ţipat ca din gură de...

Nu se mai înţelege nimic din ce se spune şi ce se face la Consiliul Judeţean Giurgiu. După ce,...

More Articles Like This