Țigarete în valoare de 10.400 de lei, ascunse într-un microbuz, descoperite la Vama Giurgiu

Must Read

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat un cetățean bulgar care transporta, într-un microbuz,ascunse în podea, 520 de pachete cu ţigarete.

În data de 12.06.2021, în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean bulgar, în vârstă de 40 de ani, aflat la volanul unui microbuz.

În urma analizei de risc, microbuzul a fost selectat pentru efectuarea unui control amănunțit, iar poliţiştii de frontieră au descoperit cantitatea de  10.400 de țigarete, nedeclarate și ascunse în podeaua mijlocului de transport, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență.

Întreaga cantitate de țigarete, în valoare de 10.400 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări față de cetățeanul bulgar, pentru săvârșirea infracţiunii de “deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu,  fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege”, faptă prevăzută de articolul 452 alin. 1 litera h din Legea 227/2015.

Comunicat de presă ITPF Giurgiu

Foto: ITPF Giurgiu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Un tânăr din Bucşani, sub control judiciar, după ce ar fi furat o maşină. După ce s-a plimbat, a dus-o la loc. Bărbatul nu...

Poliţiştii giurgiuveni anunţă că au fost sesizaţi, pe 6 mai, de către un bărbat din Bucşani că cineva i-ar...

More Articles Like This