duminică, aprilie 27, 2025

Greu la vorbă, bun la… stat, deputatu’-i cam bogat. ALEXANDRU ANDREI(PNL), cel mai inactiv parlamentar de Giurgiu, mai vrea o tură la Camera Deputaţilor

Must Read

Alexandru Andrei este primul pe lista PNL Giurgiu pentru Camera Deputaţilor, la alegerile din 6 decembrie. Este „primul” şi la capitolul „ACTIVITATE PARLAMENTARĂ”, dar, din păcate pentru giurgiuvenii cărora le cere iar votul, e primul DIN COADĂ. Din datele publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor, domnul din imagine a vorbit, în 4 ani de mandat, doar puţin peste 4 minute. Ca să nu plictisească, probabil… 😀

Bine, bine, veţi spune, poate omul n-are talent(chiar n-are, aveţi dreptate!), dar poate o fi avut lucruri importante de comunicat colegilor, în scris. Un drac, nici măcar atât.

În 4 ani de deputăţie, Alexandru Andrei a avut O SINGURĂ declaraţie politică, 4 întrebări sau interpelări şi 7 scurte luări de cuvânt.

Acum, dacă omu’ a fost mulţumit în permanenţă şi de Guvernul PSD(he he) şi de ce cel de-acum, ce-aveţi cu el?

Şi totuşi, ce-a făcut Alexandru Andrei ca deputat, pentru Giurgiu? Nimeni nu prea ştie şi nici nu l-am văzut, până acum, în vreo emisiune, să ne explice şi nouă treburile astea.

Pentru ce mai vrea încă un mandat? Nu putem să vă spunem nici asta, însă e clar că declaraţia sa de avere este muuuult mai… cuprinzătoare, deci „intensă”, decât activitatea sa parlamentară.

Astfel, domnul Andrei are vreo 6 terenuri, în suprafaţă de 90.000 de metri pătraţi, în Giurgiu, Gogoşari şi în judeţul Călăraşi.

Are trecute 7 apartamente(în fapt, din sursele noastre, majoritatea reprezintă un etaj întreg în acelaşi bloc) dobândite fie prin cumpărare, moştenire sau donaţie, în municipiul Giurgiu, dar are şi o casă(moştenire) în Dichiseni(Călăraşi)

Are trecute în declaraţia de avere două autoturisme, în valoare de peste 53.000 de euro, iar soţia sa a primit o DONAŢIE(???!!!), în valoare de 10.000 de euro.

Timpul trece, leafa merge, cu activitate sau nu în Parlament, Alexandru Andrei şi-a încasat 148.493 lei, anual, ca indemnizaţie de deputat.

Staţi pe-aproape, pentru că va urma şi PARTEA A II-A :d

Deci, stimaţi giurgiuveni, care ar putea fi motivul pentru care aţi da un vot acestui domn? Cu ce v-a ajutat şi cu ce credeţi că vă poate ajuta, în mandatul 2020-2024?

Aşteptăm comentarii, pe pagina noastră de Facebook, Giurgiu Net Oficial, AICI: https://www.facebook.com/Giurgiu-Net-Oficial-1869080486709220

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Poliţia de Frontieră GIURGIU: Prohibiţie la pescuit pe Dunăre, în următoarele 45 de zile

Având în vedere numărul mare de persoane care practică activităţi de pescuit în fluviul Dunărea, în zona de competenţă...

More Articles Like This