Avocatul giurgiuvean Constantin Basangiac, candidat din partea PSD Giurgiu la Senat, a făcut această declaraţie, într-o recentă conferinţă de presă.
„Sunt onorat că, deşi fac parte din PSD Giurgiu de puţin timp, am primit încrederea colegilor pentru a ocupa locul 2 pe lista pentru Senat, la alegerile din 6 decembrie. Consider că fac cinste echipei PSD Giurgiu, am venit cu gânduri bune, de muncă, am venit să reconstruim organizaţia şi să câştigăm aceste alegeri!
Alegerile vor reprezenta o bătălie clară şi pentru a convinge electoratul că PSD trebuie să preia guvernarea. S-a vehiculat că PSD nu ar vrea să guverneze, că i-ar fi frică de pandemie sau de situaţia economică precară. Nimic mai fals! Vă amintesc faptul că PSD, de fiecare dată, după ce a preluat guvernarea de la partide de dreapta, a găsit soluţii pentru toate domeniile, a făcut ca România să renască. PSD are soluţii pentru ţara noastră, a demonstrat acest lucru deja şi, dacă vom continua cu PNL, România se va duce de râpă. Cei de la PNL nu au fost în stare să protejeze această ţară, să gestioneze problemele statului sub nicio formă”, a precizat Constantin Basangiac, în conferinţa de presă.