duminică, aprilie 20, 2025

Cine minte, ăla e, don Toma Petcu! CJ Giurgiu, cerere de peste 500 de mii de euro, finanţare pentru Spitalul Judeţean, pentru lupta împotriva COVID-19!

Must Read

Domnule deputat PNL Toma Petcu, serios acum, vorba şefului şefului dumneavoastră: „ori eşti precaut, ori eşti prost!”. E valabilă, dacă doriţi, nu doar când ne referim la vreo boală, ci şi când vorbim despre administraţie. Deci, cum s-ar zice, dacă nu te pricepi, mai bine taci, că te faci de râs! A mia oară.

Arhivă 😀

Multe minciuni au fost spuse de către unii- ruşinos de inactivi şi disperaţi- din PNL Giurgiu despre ce-a făcut sau n-a făcut Consiliul Judeţean Giurgiu pentru Spitalul Judeţean, în lupta împotriva COVID-19. Rând pe rând, au fost demontate toate aberaţiile lor, născute dintr-o evidentă frustrare, venită, evident, din invidie, gelozie politică, neputinţă şi, clar, nepricepere.

Una dintre cele mai recente minciunele, lansate chiar de deputatul fost ALDE, actualmente PNL, Toma Petcu, este aceea că CJ Giurgiu n-ar fi depus cerere pentru accesarea de fonduri europene pentru finanţarea sistemului sanitar, în această perioadă.

Preşedintele Marian Mina i-a zis omului de vreo 7 ori că a depus cerere, dar Petcu nimic, Batman, Batman.

E, iată că şi cea mai recentă dezinformare a dvs., ca toate celelalte de altfel, s-a dovedit a fi un mic… fâs, ieşit nevinovat şi pe nepregătite dintr-o burtică (politică) aproape sătulă:

Pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene a fost publicat un comunicat de presă cu titlul: „Finanțări pentru spitalele COVID-19: Au fost depuse 16 proiecte în valoare de 71,6 milioane euro”.

“Ministerul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a prezentat în ședința de Guvern de ieri informații despre contractarea fondurilor destinate spitalelor din rețeaua COVID-19. Finanțările, în valoare de 350 milioane euro, sunt asigurate prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare. În cadrul apelului spitalele pot deconta retroactiv cheltuielilor realizate începând cu 1 februarie 2020”.

Şi, ce să vedeţi, domnule deputat, e şi judeţul Giurgiu acolo cu o cerere deloc de neglijat.

Acum, ce-o să mai scorniţi, c-a depus-o cu cinci zile înainte de Rusaliile catolicilor, că era dimineaţa prea devreme, că ploua afară, că vi se spărsese un bec la WC, ce? Ce mai ziceţi ca să pară că tot rău e???

Îmi atrăgea azi atenţia un domn jurnalist asupra unei ştiri legate de APDF şi mă învăţa, îmi place mie să cred, că, citez: „e alegerea oricui de a fi obedient grupului de interese care îl plătește, dar ca jurnalist nu ai voie să mizezi pe ipoteze personale, să minți, cu scopul de a manipula opinia publică…O poți face, probabil, o dată, dar cu siguranță că a doua oară nimeni nu îți va mai acorda credibilitate”.

Acuma, nah, eu am avut dreptate. Mereu. Dvs, dle Petcu şi gazetarii care vă trag suav în pix, nu. Deci, cu respect, vă recomand tuturor să citiţi  şi să vă însuşiţi rândurile de mai sus!

Că sunt valabile şi pentru politicieni!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

BOLINTIN VALE: S-a dat drept poliţist, ca să facă rost de un miel

Un bărbat de 53 de ani din Ciorogârla a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că s-a...

More Articles Like This