Ministrul Economiei: „Preşedintele PNL dezinformează românii referitor la Directiva Omnibus”

Must Read

Într-un recent mesaj postat pe pagina sa de Facebook, ministrul Economiei, giurgiuveanul Niculae Bădălău critică declaraţiile lui Ludovic Orban pe tema precizată:

„Regret faptul că Președintele PNL Ludovic Orban alege să dezinformeze românii referitor la Directiva Omnibus. Înțeleg că este campanie electorală (chiar dacă ea nu a început legal), dar totul trebuie să aibă limită. Nu accept manipularea și mințirea consumatorilor români care-și doresc produse de calitate.

Președinția Română a Consiliului UE a reintrodus textul proiectului de Directivă privind dublul standard și l-a îmbunătățit, propunând diverse variante statelor membre. Am reușit să deblocăm o Directivă care protejează consumatorii români și europeni.

Ce este important de reținut de către români:

– După adoptarea acestei Directive, comercianții vor avea obligativitatea să informeze consumatorii români privind dublul standard.
– Dacă produsele sunt diferite calitativ, devine obligația comerciantului să informeze consumatorul despre faptul că produsul pe care îl are la raft este diferit de cel din alte state.
– Autoritatea națională de control va verifica dacă informarea pe care a făcut-o comerciantul este suficientă și adecvată înțelegerii publicului larg.
– În cazul în care consumatorul român a fost înșelat, autoritățile vor putea lua măsuri de sancționare a celui care a înșelat cetățeanul.

Pe scurt: Președinția română a reușit să construiască un text care să prevină abuzurile și să ofere un cadru juridic care să fie la îndemâna statelor membre. Prevederile privind dublul standard sunt menite să ajute statele membre să administreze aceste aspecte. În România, Guvernul PSD a stipulat clar că nu tolerează dublul standard.

Concluzia este simplă: Fie Ludovic Orban nu a înțeles cum funcționează directiva, fie lansează fake-news cu cinism și sânge rece. În orice caz, consumatorii români trebuie să știe că în urma acestei Directive au parte de protecție suplimentară. Iar acesta este cel mai important lucru”, a scris Niculae Bădălău, pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Poliția de Frontieră Giurgiu: Prohibiție totală a pescuitului pe Dunărea de frontieră cu Bulgaria, între 24 aprilie și 7 iunie 2026

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează cetățenii că, în perioada 24 aprilie – 7 iunie 2026, inclusiv,...

More Articles Like This