Cu prilejul sărbătoririi a 169 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, Inspectoratul de Jandarmi Județean Giurgiu organizează o serie de activităţi dedicate celor care vor să cunoască îndeaproape activitatea instituţiei. Acțiunile programate în perioada următoare vizează și cadrele inspectoratului care vor participa la o serie de competiții sportive.
Manifestările sunt planificate astfel:
- în perioada 26-29.03.2019: acțiuni de informare și prevenire în comunitățile rurale;
- în perioada 25.03-02.04.2019 “Cupa Jandarmeriei” la mini fotbal, fotbal-tenis, șah, biliard și tenis de masa;
- vineri, 29.03.2019, ora 11.00, la sediul inspectoratului – simpozionul „Jandarmeria îşi onorează camarazii de armă”, activitate dedicată ofiţerilor în rezervă;
- sâmbătă, 30.03.2019, ora 11.00, în parcul “Mihai Viteazul” din municipiul Giurgiu – punct de informare “Jandarmeria pe înţelesul tuturor”. În cadrul acestui punct vor fi organizate ateliere de prezentare a ţinutei militare, a materialelor de intervenţie şi protecţie, de comunicaţii și autospecialele folosite de jandarmi în misiuni;
- miercuri, 03.04.2019, ora 11.00, în “Sala Amfiteatru” a Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu – Ședința Omagială dedicată sărbătoririi Zilei Jandarmeriei Române. Cu acest prilej va avea loc festivitatea de înaintare în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad și premierea câștigătorilor “Cupei Jandarmeriei”.
