6.000 de comprimate și 210 fiole cu substanţe dopante, descoperite de poliţiştii de frontieră de la PTF Giurgiu

Must Read

          Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, într-un automarfar, 6.000 de comprimate și 210 fiole care conțin substanțe dopante cu grad de mare risc, pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă ilegal în țară.

Potrivit unui comunicat de presă al ITPF Giurgiu, în data de 27.02.2019, în jurul orei 06.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria, cetățeanul bulgar T.T., în vârstă de  61 de ani. Acesta efectua un transport de coletărie din Bulgaria, pentru o firmă de curierat din România.

„Acţionând în baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul marfă, au fost descoperite mai multe cutii ce conțineau 6000 comprimate şi 210 fiole, care conţineau substanțe active din lista celor dopante cu grad mare de risc, prevăzută în Legea 104/2008.

La cercetări, șoferul a declarat că este angajatul unei firme de curierat din Bulgaria, transportă colete si nu are cunoștință despre conținutul acestora.

În cauză, conform prevederilor legale, a fost dispusă măsura reţinerii produselor farmaceutice, în valoare de 18.000 lei, iar cetățeanul bulgar a fost sancționat contravenţional”, se arată în comunicatul menţionat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

FOTO: Încărcătoare pentru arme letale și țigarete ascunse într-un autocar, descoperite de polițiștii de frontieră la Giurgiu

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, în cadrul unei acțiuni de...

More Articles Like This