joi, decembrie 7, 2023

Preşedintele executiv al PSD Giurgiu: Răzvan Cuc nu a ajuns parlamentar cu voturile celor din Neamţ, ci din Giurgiu! CITEŞTE şi ce spune Mihai Tudose depre Cuc!

Must Read

Marian Mina, a declarat, seara trecută, la finalul CEx al PSD, că a aflat cu surprindere că Răzvan Cuc s-a transferat la organizaţia PSD Neamţ.

„Am aflat și eu acum cu surprindere că domnul Cuc face parte din organizația Neamț și nu am cum să fiu de acord, trebuie să-mi aleg foarte bine cuvintele ca să nu supăr pe cineva, nu am cum să fiu de acord cu această mutare, având în vedere că domnul Cuc nu a fost trecut pe listele PSD Neamț pe primul loc și nu a fost votat de cetățenii județului Neamț pentru a fi parlamentar, mi se pare nelalocul lui. Cred că a fost o înțelegere între domnul Cuc și domnul Arsene, dar nu-l învinovățiți pe domnul Arsene prea mult, este o banuială.(…)Cred că s-au purtat anumite discuții, domnul președinte mi-a spus că este de două săptămâni membru PSD”, a declarat Marian Mina, marți, la finalul CEx al PSD.

Întrebat dacă a știut despre această mutare a lui Cuc, președintele CJ Giurgiu a replicat: „nu, astăzi (marți – n.r.) am aflat în CEx”.

„(…) Am avut o discuție cu domnul Cuc și și-a manifestat dorința să vină la Neamț și asta s-a întâmplat”, a declarat şi Ionel Arsene, marți, la finalul Comitetului Executiv al PSD.

Chestionat dacă Răzvan Cuc merită să ajungă ministru, Marian Mina a răspuns cu o întrebare: „Vi se pare dumneavoastră că a făcut kilometri de autostradă și nu i-am văzut eu? Eu nu i-am văzut”.

Pe de altă parte, fostul premier Mihai Tudose a declarat marți seara, la o emisiune televizată, că nu l-a vrut pe Răzvan Cuc ministru al Transporturilor în guvernul pe care l-a condus, pentru că „definiția idioțeniei este să faci același lucru și să te aștepți la rezultate diferite. Hai să nu mai facem, cu aceiași oameni care au reușit să nu facă 27, 28 de ani, autostrăzi, să încercăm altfel”.

,,Sunt documente, cu Banca Mondială, BEI-ul și BERD-ul, băi, faceți-le voi! Pe banii voștri și decontați la Bruxelles! Deci nu costa România un sfanț(…) Eu am lăsat un protocol semnat cu Banca Mondială pe asumare de calendar și-o hotărâre de guvern, un memorandum, cu prima tranșă de împrumut pentru Ploiești – Brașov, în decembrie. Primul lucru pe care l-a făcut noul ministru al Transporturilor(Răzvan Cuc- n.r.) – a declarat că nu mai vrea acord cu Banca Mondială, că are o soluție mai ieftină. Dumnezeule, ce poate fi mai ieftin decât gratis?”, a declarat Tudose la televiziunea națională.

Sursă: presa centrală

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Deputat Marian Mina:”NU vor creşte taxele şi impozitele, anul viitor, pentru că sunt şi vor fi bani de pensii, salarii şi investiţii!”

"NU vor creşte taxele şi impozitele, anul viitor, pentru că sunt şi vor fi bani de pensii, salarii şi...

More Articles Like This