Bine, în primul rând, pentru că PNL nu e la Guvernare, deci n-are nicio pârghie. Şi dacă era, vă mai lua din bani, staţi liniştiţi, de-ajungeam cu alocaţia la 40 de lei, cât era când erau ei…
În fine. Că PNL-iştii au prins şi au speculat la maximum momentul cu alocaţiile pentru copii, asta e clar.
Că se numeşte ipocrizie ce au făcut ei, asta e grav!
Mai grav este, însă, că, deşi sunt date explicaţii peste explicaţii în spaţiul public pe acest subiect, PNL-iştii o ţin pe-a lor cu aceeaşi ipocrizie.
Şi cel mai grav este că cei care n-au chef sau nu ştiu ori nu vor să citească totul, nu cunosc adevărul şi, astfel, dau mai departe minciunile. Cu ştiinţă sau fără, cum am zis.
La propunerea unuia dintre parlamentarii de Giurgiu, acuzat că a votat „împotriva majorării alocaţiei”, respectiv a senatorului Cristian Marciu, mai facem o încercare. Este o încercare special pentru oamenii de bine, dar care nu au înţeles, pur şi simplu, ce s-a întâmplat şi care este adevărul.
PNL a avut o iniţiativă, făcută în două rânduri la mişto sau prost, cum vreţi, iar GUVERNUL PSD-ALDE trebuie acum să găsească soluţiile pentru majorarea alocaţiilor. Citiţi şi vă minunaţi!
- Iniţial, proiectul de lege al PNL-iştilor Sighiartău şi Mihalescu a fost depus, din greşeală, la Camera Deputaţilor, şi nu la Senat. Ca să înţelegeţi cât de neimportant a fost pentru ei!
- PNL-iştii au cerut majorarea alocaţiilor, la 200 de lei, în raport cu inflaţia, însă, potrivit specialiştilor, aceasta poate fi şi NEGATIVĂ, aşa cum s-a înregistrat în 2016, de exemplu, când a fost de -0,5%.
- În proiectul menţionat nu a fost precizat impactul bugetar asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare, dar nici sursa de finanţare. OK, dăm bani, dar de unde şi cât înseamnă asta pentru bugetul de stat? Nu i-a interesat!
- Iniţiativa legislativă, atât de prost, atât de superficial întocmită, a primit aviz negativ de la toate comisiile posibile, în Parlament, iar Consiliul Economic şi Social a atras atenţia că „este necesară clarificarea resurselor financiare din care urmează a fi suportate majorările propuse prin propunerea legislativă”.
- Pentru că li s-a părut subiect bun, de isterie pe Facebook, PNL-iştii au renunţat la proiectul de lege, dar au continuat spectacolul, în Parlament, şi s-au gândit să facă un AMENDAMENT la Legea bugetului de stat, pe acelaşi subiect. Fraţilor, tot Guvernul trebuie să intervină! Sunt speţe diferite şi nu poţi, cu o lege ordinară să modifici sau să amendezi una organică. N-are nicio treabă majorarea alocaţiilor cu proiectul de lege al bugetului de stat.
Pentru majorarea efectivă a alocațiilor este obligatorie modificarea legii 61/1993, care la articolul trei precizează clar formula de calcul:
Art 3
· 1) Cuantumul alocației de stat pentru copii se stabilește în raport cu indicatorul social de referință, denumit în continuare ISR, după cum urmează:
· a) 0,4 ISR pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap);
· b) 0,084 ISR pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3)
· c) 0,168 ISR pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap, conform prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare
Ce este ISR? CITIŢI AICI: https://codfiscal.net/37158/indicatorul-social-de-referinta-isr-baza-de-calcul-pentru-indemnizatii-beneficii-si-ajutoare-sociale
6. O altă tâmpenie este aceea că PNL-iştii au precizat, de data asta, o sursă de finanţare, dar au greşit bugetul… Adică, ei voiau să ia bani din excedentul de la pensii(!!!!), deci din ALT BUGET(cel al asigurărilor sociale), ceea ce ar fi ILEGAL.
7. Apoi, în proiectele lor, liberalii NU au prevăzut mărirea alocațiilor și pentru copii cu dizabilități! Mamăăă, discriminare sau prostie, proiect nemilos sau făcut pe genunchi? De asta ce mai au de spus?
8. Aşadar, în esenţă, şi amendamentul lor a fost inutil! Oricum, au şi votat împotriva bugetelor- de stat, respectiv al asigurărilor sociale, deci, practic, împotriva propriilor lor propuneri de majorare a alocaţiilor!
9. PSD-ALDE au găsit şi sursa de finanţare, respectiv din creșterea deficitului bugetar de la 2,55 la 2,76 % din PIB
ŞI
10. Guvernul va proceda la modificările corespunzătoare, prin OUG, astfel încât alocațiile copiilor să se majoreze de la 1 Martie.
Ce-au făcut PNL-ştii pentru alocaţii, aşadar? Un proiect legislativ incomplet, superficial, pe genunchi şi un amendament inutil, cu prevederi ilegale. Dar au strigat cât i-au ţinut plămânii că datorită lor vor fi majorate alocaţiile la 150 de lei.
Ruşinică, ruşinică!