A trecut mai bine de UN AN de când Răzvan Cuc NU mai este ministru al Transporturilor. Gata, s-a terminat, treceţi peste, ce-a fost a fost, ce dracului atâtea lacrimi?
Ştim, ştim, aţi rupt România în paişpe, aţi bătut recordul la kilometri de autostradă executaţi, aţi făcut încă două metrouri, şapte canale Dunăre-Bucureşti, patru aeroporturi, aţi asfaltat miliarde de kilometri de drumuri, aţi reparat Podul de la Grădiştea, aţi făcut şoseaua de centură a municipiului Giurgiu, aţi intrat în Cartea Recordurilor la capitolul cel mai tare ministru ever… Şi când deschideţi ochii, picaţi din pat. Bună dimineaţa!
În timp ce noi ne-am trezit devreme şi se vede foarte clar realitatea.
Înainte de orice, să precizăm că domnia sa nu a fost ales de giurgiuveni ca să ajungă unde-a fost, adică ministru, ci a fost susţinut, propus şi sprijinit de către Niculae Bădălău şi de colegii săi din PSD Giurgiu. Corect? Corect.
Sincer? N-am auzit vreodată, în toate ieşirile televizate sau în presa scrisă, centrală ori locală, măcar un „mulţumesc” pentru colegii săi. Dacă există, să-l auzim şi noi!
Dimpotrivă, sunt prea bine cunoscute declaraţiile şi chiar acţiunile tânărului politician împotriva lui Bădălău, Mina şi nu numai, mai cu seamă dinainte ca Niculae Bădălău să fie reales preşedinte al PSD Giurgiu. Deci, nu mai demult de ultima Conferinţă Judeţeană a PSD Giurgiu, a cărei organizare Cuc a contestat-o la centru. Mişto. Şi mai spune că „înţepăturile” altora la adresa sa ar „dăuna partidului”.
Diferenţa e ca între vorbă şi faptă… O stai. Asta-i diferenţa.
Ziceam: niciun „mulţumesc”, dar de un an, nu conteneşte să vorbească, la fiecare interviu, despre „marile sale realizări” ca ministru al Transporturilor. Şi că îl laudă toţi din toate celelalte judeţe, doar noi, cei din Giurgiu, nu. Păi, ce să vă facem, domnule fost ministru, dacă „marile realizări” n-au legătură cu noi…
Recent, Răzvan Cuc a fost la Open TV. Dacă ar fi difuzat prima emisiune de acum un an, de după demisia din funcţia de ministru al Transporturilor,(sau a doua sau a treia sau a patra etc.) nu cred ca am fi sesizat diferenţa, pe cuvânt! E, poate-o fi fost îmbrăcat diferit.
În rest? Aceleaşi idei, hai un pic mai puţin anti-Bădălău(of, românu’ ăsta, frate!). Repetarea aceloraşi 100 maximum cinci lucruri măreţe făcute pentru România cât a fost ministru(?), la fel de supărat pe presa care nu-l pupă, cu declaraţii că ar fi ajutat el jurnalistele care îl trag de urechi(vă cer să spuneţi public cu ce m-aţi ajutat pe mine, domnule Cuc!), cu „bătăi” clare şi repetate la Mina, deşi omul ăsta îşi vede de treaba lui. Aţi putea lua exemplu… Din nou.
A, de când nu mai sunteţi ministru, aţi rămas deputat. Despre activitatea aceasta nimic, nimic? Nimic? Nasol. Nu de alta, dar acolo chiar că v-au trimis giurgiuvenii!!!
Domnule Răzvan, sigur m-am făcut înţeleasă şi e suficient. Ca un bărbat adevărat, puneţi-le, domne, pe toate-ntr-un CV şi duceţi-le la Ministerul Economiei, repede!, că tot e Centenarul, poate-poate vă mai întinde o dată mâna Bădălău şi vă face secretar(ă).
În rest, de foşti miniştri, numai de bine!
*Imaginea este un trucaj-pamflet ce trebuie tratat ca atare