Reprezentanţii CJ Giurgiu scriu pe pagina de Facebook a instituţiei:
Proiectul este denumit „Investiții pentru o zonă sigură: Județul Giurgiu și Districtul Ruse” – INVESTMENTS FOR A SAFE REGION: GIURGIU COUNTY AND ROUSSE DISTRICT şi care obiectiv crearea unei „Baze tehnico-materiale pentru creșterea vitezei de răspuns în situații de urgență”.
Proiectul a fost selectat spre finanţare îm cadrul programului Interreg V – A România – Bulgaria 2014-2020, Axa Prioritară 3: O regiune sigură, fiind depus de Consiliul Judeţean Giurgiu în calitatea de beneficiar- lider, în parteneriat cu Direcţia Generală de Apărare Împotriva Incendiilor şi Protecţie Civilă Sofia- ca beneficiar 2.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vlaşca” al judeţului Giurgiu nu dispune de spaţii care să asigure păstrarea în condiţii optime a autospecialelor şi nici de un atelier de întreţinere şi reparaţii dotat corespunzător, prin care să se asigure menţinerea în stare bună de funcţionare a autospecialelor de intervenţii din dotare şi nici condiţii corespunzătoare de pregătire pentru salvarea persoanelor din medii ostile vieţii. În acest sens, a fost identificată necesitatea realizării unei investiţii care să cuprindă: garaj pentru 10 autospeciale, labirint de pregătire pentru intervenţii, sală pentru paramedici, staţie ITP, atelier pentru întreţinerea şi reparaţii dotat corespunzător, vestiar, grupuri sociale, spaţii administrative ş.a. Locaţia unde se va realiza construcţia este curtea Detaşamentului de pompieri Giurgiu din strada Uzinei nr. 48.
Totodată, în cadrul proiectului se va achiziţiona un atelier mobil pentru pentru întreţinere şi reparaţii autospeciale şi alte tipuri de autospeciale eligibile în cadrul programului de finanţare. De asemenea, pentru asigurarea unei capacități credibile este necesar să se asigure rezervele de combustibil pentru alimentarea autospecialelor de intervenție.
În prezent, la nivelul judetului Giurgiu, misiunilor de salvare a victimelor din medii ostile le lipsesc mijloace importante și misiunile inspectoratelor sunt efectuate cu dificultate.
ISR va ajuta cele două inspectorate cu două investiții pentru construcții și echipamente noi:
-pentru cercetare și evaluare a riscurilor,
-pentru salvare din medii ostile.
Partenerul bulgar va realiza o investitţie pentru modernizarea unei clădiri aparţinând Direcţiei de Protecţie Civilă şi Apărare Împotriva Incendiilor Ruse.
ISR va asigura condiții tehnice superioare prin punerea în aplicare a investițiilor pe o perioadă de 36 de luni, ceea ce va avea un impact pozitiv major asupra vitezei de răspuns a activităților de urgență și misiuni în regiunea Giurgiu-Ruse.
Obiectivele vor fi atinse prin activitățile principale: pregătirea proiectului; Management de proiect, achizitii, documentatie tehnica, lucrări de construcții și dotări; informare și publicitate, evenimente.
Acesta este al patrulea proiect pentru care Consiliul Judetean Giurgiu câştigă finanţări europene având ca beneficiar ISU Vlaşca Giurgiu.