Şi seara trecută, dar mai ales astăzi, câştigătorii alegerilor locale le-au mulţumit, prin intermediul reţelelor de socializare, tuturor celor care le-au acordat votul, deci încrederea lor. După rezultatele obţinute pentru giurgiuveni în ultimii 4 ani, PSD Giurgiu a arătat că se bucură de sprijinul cetăţenilor din municipiu şi judeţ, cărora cei din echipă le dau garanţia că îşi vor duce la final toate proiectele de dezvoltare.
Felicitări şi din partea noastră, dar mai ales: spor la treabă!
Primarul Nicolae Barbu, către giurgiuveni:
„Va multumesc tuturor celor care ati fost alaturi de mine in cei patru ani, pe parcursul campaniei electorale si mai ales ieri, in ziua decisiva, acordandu-mi votul de incredere.
Dumnezeu sa ne ajute in continuare, in drumul spre o DEZVOLTARE DURABILA!”
Marian Mina, vicepreşedinte PSD:
„A fost o campanie solicitantă, care însă a meritat fiecare efort depus! Rezultatele confirmă că social-democraţii giurgiuveni s-au implicat exemplar în cea mai frumoasă campanie din viaţa mea. Am demonstrat că PSD Giurgiu este mereu la înălţime, că are o capacitate mai mare ca niciodată. De astăzi vocea noastră e mai puternică! Sunt mândru că fac parte din această echipă!
Le mulţumesc tuturor celor care cred în PSD şi care ne-au acordat susţinerea lor! Promitem să nu vă dezamăgim!”.
Preşedintele PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău:
„Doresc să mulţumesc familiilor noastre, care ne-au fost alături şi ne-au sprijinit înainte şi în timpul campaniei. Ştiu că a fost dificil, că am fost dificil… vă mulţumesc pentru răbdare!
Mulţumesc echipei PSD Giurgiu pentru munca asiduă depusă în toată această perioadă. În judeţul Giurgiu, se pare că nu mai puţin de 45 din cele 54 de primării vor fi conduse de primari PSD. Rezultatele sunt ale noastre, ale tuturor! Felicitări!
Nu în ultimul rând, mulţumesc giurgiuvenilor care ne-au primit în casele lor, care ne-au ascultat, care au crezut şi cred în noi! Doresc să vă transmit că munca noastră abia acum începe şi că nu vă vom dezamăgi. Avem o echipă puternică, o echipă motivată, cu oameni care îşi vor face datoria ireproşabil faţă de cei care i-au mandatat să îi reprezinte.
Împreună, vom face din Giurgiu un judeţ de care să fim mândri!”.