„Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam’mare, mămiţica şi tanti Miţa au promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai. |
Puţin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatârul fiului şi nepoţelului lor”, „Domnul Goe”- I.L. Caragiale.
Desigur, înlocuim să-l ducă-n Bucureşti, cu să-l mazilească pe dujmanu’ Mustăţea şi înlocuim fiul şi nepoţelul(fără nepotisme, la PNL!) cu şefu’. Cu şefii. Vasile Mustăţea ar fi primit, spun surse politice, 27 de voturi pentru excludere din PNL, astă-seară, la şedinţa Comitetului Executiv Judeţean. Doi au fost împotrivă şi 2 s-ar fi abţinut. Potrivit colegilor de la www.opiniagiurgiu.ro, curajosul care ar fi propus să-i facă de petrecanie „indisciplinatului” Mustăţea, cumva fără ştirea ălor mari de la PNL Giurgiu, ar fi fost Ujeniuc. Pledoarie ar fi ţinut şi doamna Mihuţ şi iacă aşa, avocaţii le-au luat maul liberalilor, i-au convins şi i-au lăsat fără singura „puşcă” adevărată a liberalilor de la Giurgiu(fiind preşedintele Consiliului Judeţean), cum ne-a zis, astă-seară, un domn isteţ şi deloc implicat pasionalo-politic. Şi tot el, ca să încheiem apoteotic, a concluzionat că PNL ar mai avea acum doar nişte „pistoale cu apă” şi „săbii din lemn”. A, şi „pistoale cu pocnitori”, iertare! Politic vorbind, desigur! Fireşte, rămâne ca şi cei de la PNL central să-şi dea acordul pe ceea ce vor liberalii giurgiuveni. Epurare, epurare, dar să ne fie şi nouă bine, nu doar să vă răzbunaţi, aşa, personal, ca nişte puştani de liceu. Redacţia |