joi, decembrie 7, 2023

Jandarmii, la datorie şi la meciul Astra-Voluntari

Must Read

Peste 50 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul partidei de fotbal dintre A.F.C. Astra şi F.C. Voluntari. Meciul se va disputa astăzi, 03 decembrie a.c., începând cu ora 18.00 pe stadionul municipal „Marin Anastasovici”.

Jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată arenei sportive pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice.

În această misiune jandarmii sunt sprijiniți de efective din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu, Direcției Poliției Locale, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vlașca” al județului Giurgiu și stewarzi, anunţă reprezentanţii IJJ Giurgiu.

Accesul în incinta stadionului se va realiza începând cu ora 17.00 prin locurile special amenajate din Aleea Fabrica de Zahăr, str. Chauncey Hardy şi Aleea Plantelor, astfel:

– suporterii (galeria) echipei F.C. Astra – Aleea Fabrica de Zahăr;

– suporterii echipei F.C. Voluntari – Aleea Plantelor;

– ceilalţi spectatori: tribuna I – str. Chauncey Hardy;

tribuna a II-a – Aleea Fabrica de Zahăr.

„Pentru a evita aglomeraţia, recomandăm spectatorilor să vină la stadion începând cu ora de deschidere a porţilor de acces, să dovedească permanent o atitudine civilizată și să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică”, se arată într-un comunicat al jandarmilor giurgiuveni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Deputat Marian Mina:”NU vor creşte taxele şi impozitele, anul viitor, pentru că sunt şi vor fi bani de pensii, salarii şi investiţii!”

"NU vor creşte taxele şi impozitele, anul viitor, pentru că sunt şi vor fi bani de pensii, salarii şi...

More Articles Like This