Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi oameni ai legii din Bolintin Vale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale şi sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului Bolintin Vale au organizat, la finele săptămânii trecute, o acţiune pe linia combaterii fraudelor la regimul produselor accizabile în zona localităţii Bolintin Deal.
“Astfel, au fost puse în executare două mandate de percheziţie, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale şi la domiciliul administratorului acesteia, S. J., un bărbat de 59 ani, din comuna Bolintin Deal, judeţul Giurgiu, fiind identificate şi ridicate 4.560 ţigarete, fără timbru de acciză sau cu timbru de Republica Moldova şi 3.140 materiale pirotehnice clasa I (petarde), bunuri ce erau deţinute ilegal în incinta punctului de lucru”, anunţă reprezentanţii Poliţiei Giurgiu.
Tot acolo au fost identificate 240 kilograme legume şi fructe expuse la vânzare, pentru care nu au putut fi prezentate documente legale de provenienţă.
Poliţiştii l-au amendat pe administratorul societăţii, au confiscat cantitatea de legume/fructe fără documente de provenienţă, în valoare de 800 lei, şi au întocmit în cauză un dosar penal.
Sursă foto: arhivă Internet