Aflu, în urmă cu câteva momente, de la colegii din presă, că, la finele acestei săptămâni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, vor fi Porţi Deschise. Ce premieră! Adică, giurgiuvenii curioşi să ştie cum arată locul unde pot ajunge dacă nu sunt cuminţi(mda, comparaţie dată dracului, nu glumă!) pot să-l viziteze.
Măi, că te duci să vezi cum arată Poliţia pe interior sau ISU ori Jandarmeria, înţeleg. E curios omu’ cum operează organu’!
Dar să vezi în ce condiţii ţi-ar putea fi operat organu’ e chiar înspăimântător. Însă, cel mai înspăimântător e că vorbim de SJU Giurgiu.
Evident că micii sau marii curioşi n-or să fie introduşi la neurologie(deşi doar să vezi cum arată locul şi poţi rămâne acolo, fără voia ta) ori prin alte puncte esenţiale, ci unde s-a făcut modernizarea acu’ ceva vreme.
„Uitaţi, tinerilor, aici este un aparat la care vi se va conecta inima, dacă veţi face infarct. Ce el ăla infarct? Când îţi stă inima-n loc, bă, k la îndrăgosteală, aşa…, băi, băi, Mihăiţă, aruncă, dracului, ţigara aia, n-ai voie să fumezi aici! Aşaaaa, tinerilor, în partea dreaptă, aveţi un aparat unde vă radiază ca să vă vadă organele, în cazul în care aveţi vreo boală incurabilă pentru că, băi, lasă, mă, cutia aia cu bere, băi…”.
Ei, după treaba asta, îmi imaginez că părinţii, când copilu’ nu e cuminte, îi vor spune: Gigele, dacă nu te potoleşti, te duc în vizită la Spital, că sunt Porţi Deschise!
Sau să-ţi duci soacra în vizită: Mamă, vezi salonul ăsta? Vezi gândăcelul ăla? E, dacă nu taci, el va fi singurul coleg al matale de cameră, de-acum înainte! Şi cu nevasta merge, dar n-aş îndrăzni…
Şi, pentru că tot am citit la colegii de la giurgiu-acum.ro că nu se ştie exact cine e mai e director, acum, cât managerul e în concediu, propun să faceţi turul şi pe la biroul acestuia: „Uitaţi, giurgiuveni, aici sunt banii dumneavoastră!”
Bacteria
P.S.: Poate are vreo minte luminată şi cu puterea aferentă ideea să facă o ZI GRATIS în SJU Giurgiu, pentru amărâţii care n-au suficienţi gologani de băgat prin buzunarele ălora care fac gât acum…