vineri, martie 29, 2024

„Sprijin la bacalaureat, acces la facultate”- un program naţional inedit

Must Read

Reducerea abandonului şcolar şi creşterea numărului absolvenţilor, în special în liceele cu rezultate slabe la bacalaureat, acestea sunt principalele obiective ale unui program prin intermediul căruia liceenii ar putea beneficia de granturi, din septembrie anul acesta.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Programului Naţional „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate” a fost supus dezbaterii publice, miercuri, 15 aprilie. Dacă va fi aprobat, programul se va desfăşura pe o perioadă de şapte ani, iar beneficiar vor fi elevii din liceele cu rezultate scăzute la examenele de bacalaureat şi studenţii din primii ani de facultate din instituţiile publice de învăţământ superior.

Sprijinul constă în acordarea de granturi liceelor şi instituţiilor de învăţământ superior de stat, în baza unor criterii de eligibilitate care urmează să fie stabilite  prin ordin al ministrului Educaţiei.

Prin acest program se urmăreşte reducerea ratei de abandon şcolar în anii terminali ai învaţământului liceal la 3,5%, creşterea ratei de participare şi de promovabilitate la examenul de bacalaureat la 59% în liceele cu performanţe slabe, creşterea ratei de înscriere în învăţământul superior şi reducerea abandonul şcolar în primul an de facultate.

Perioada de acordare a sprijinului va fi de maximum patru ani pentru licee şi de cel mult trei ani pentru instituţiile de învăţământ superior. Finanţarea Programului Naţional „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate” va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, cu încadrarea în sumele alocate anual cu această destinaţie şi din alte surse legal constituite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Deputat Marian Mina: „Peste 10 miliarde de lei pentru fermierii români, în 2023!”

"PSD susţine agricultura din România, astfel că, anul trecut, s-au plătit 2,1 miliarde de euro, prin programele de sprijin...

More Articles Like This