joi, decembrie 7, 2023

La Prundu, promisiunile au devenit realitate

Must Read

DSC_0277Demarat prin Subprogramul „Modernizarea satului românesc”, proiectul de asfaltare a străzilor din comuna Prundu se află în plină derulare. 

Din cei 6,5 km de drumuri ce urmează a fi asfaltați cu fonduri provenite de la Ministerul Dezvoltării, prin OG 28, la Prundu s-au asfaltat deja aproape o treime (circa doi kilometri sunt deja gata), urmând ca, în cel mai scurt timp, să se treacă la muncă și pe următorii trei kilometri, deja pregătiți pentru lucrare.

„Mulțumesc și pe această cale domnului Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării, cel care ne-a făcut, cu ocazia vizitei la Giurgiu, cea mai frumoasă surpriză, atunci când a anunțat că ne-a adus contractele semnate și că deja ne putem apuca de treabă”, spunea primarul comunei Prundu, Cătălin Corbea.

DSC_0285Faptul că în comuna pe care o păstorește lucrurile au pornit pe un făgaș bun o demonstrează procentul de peste 60% din străzile comunei, care acum, la jumătatea celui de-al doilea mandat al lui Cătălin Corbea, au cu totul altă față, comparativ cu felul în care arătau acum șase ani.

„Mi-aș dori ca, în scurt timp, să îl pot invita pe domnul Dragnea la Prundu, pentru a-i putea prezenta soluția de amenajare a străzilor pusă în practică la noi. Pe lângă asfaltările făcute, vorbim despre trotuare pavate, plante ornamentale, mobilier urban. Este o soluție pe care mi-aș permite să o sugerez domnului Dragnea, ca putând fi pusă în practică și ca un proiect al Ministerului, prin care să se reușească modernizarea tuturor satelor românești. Cu o sumă, probabil, de circa 150.000 de euro, se pot aranja două sau chiar trei străzi, în fiecare comunitate, și astfel vom putea discuta despre o demarare a modernizării, cu adevărat, a satelor”, a mai precizat primarul comunei Prundu. DSC_0299

De asemenea, acesta mai preciza că, în ciuda tuturor acuzațiilor aduse de adversarii politici, cel până acum atât senatorul Niculae Bădălău, cât și conducerea Ministerului Dezvoltării, s-au ținut de cuvânt în privința sprijinului primarilor.

„Sunt pași mici, care la prima vedere nu se văd, dar care contează foarte mult pentru oamenii de rând din comune. Cel puțin în Prundu, discutăm despre aproximativ 80% dintre străzile din zona locuită de romi, care acum sunt modernizate, unde avem apă curentă și canalizare trase”, a mai afirmat Cătălin Corbea.

Dacă vremea va fi în continuare favorabilă, este o chestiune de zile până când lucrările la cei 6,5 km de drumuri comunale ce trebuie asfaltați, vor fi finalizate.

Oana CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Deputat Marian Mina:”NU vor creşte taxele şi impozitele, anul viitor, pentru că sunt şi vor fi bani de pensii, salarii şi investiţii!”

"NU vor creşte taxele şi impozitele, anul viitor, pentru că sunt şi vor fi bani de pensii, salarii şi...

More Articles Like This