Un proiect inedit, creat după o idee a unui profesor american de la Harvard, este implementat în regiunea Sud-Muntenia, iar din cele 30 de licee implicate face parte şi Colegiul Naţional „Ion Maiorescu” Giurgiu.

Miercuri, 8 octombrie, a venit special în oraşul nostru pentru a lansa oficial proiectul „LearningPark.ro”, rector al Universităţii Politehnica Bucureşti, fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Aceasta, întrucât unitatea de învăţământ superior pe care o reprezintă este partener în cadrul proiectului respectiv.DSCF1488

Despre ce este vorba, mai exact? În prezent, se lucrează la o platformă educaţională ce îi va ajuta pe liceenii din anii terminali să înveţe mai uşor, cu ajutorul celor mai noi instrumente educaţionale online.

„Ascultă şi citeşte lecţii, rezolvă exerciţii, totul online, de pe smartphone, tabletă sau calculator. Fiecare lecţie include o varietate de elemente care să te ajute să înveţi mai uşor şi mai repede. Mai mult, materia este organizată în aşa fel încât să poţi dedica studiului exact cât timp vrei tu, exact în secţiunile care te interesează”, stă scris în flyerul de promovare a proiectului.

Pe această idee a marşat şi Ecaterina Andronescu, în mesajul său către elevii giurgiuveni. Este vorba despre tineri din clasa a XII-a, cu profil specific, ce s-au reunit într-o clasă, alături de mai mulţi profesori de mate-fizică şi chimie.DSCF1490

„Am pornit acest proiect din dorinţa de a încerca să contribuim la creşterea performanţei în învăţământul liceal. O persoană care nu are niciun fel de creativitate nu are nicio şansă să se ridice de la orizontală. Am ales să ne axăm pe cele trei discipline pentru videolecţii, matematică, fizică şi chimie, din două considerente. Odată pentru că Politehnica este centrată pe ştiinţele exacte, iar apoi, în Universitate, pe toate cele trei discipline avem mai multe departamente de unde putem selecta profesorii pentru înregistrarea lecţiilor”, a precizat Andronescu.

După ce a făcut o trecere în revistă a istoricului Universităţii Politehnica, de la înfiinţare, adică în urmă cu 197 de ani, şi a prezentat oferta educaţională a acesteia, Ecaterina Andronescu a precizat, legat de proiect: „Vrem să vă convingem să intraţi în grupul ţintă. Am selectat 30 de licee din regiunea Sud-Muntenia şi încercăm să punem această platformă la dispoziţia elevilor şi să putem cuantifica rezultatele produse”.DSCF1485

Din cei 3.600 de tineri, la nivelul regiunii, care vor fi implicaţi, iniţial, în proiect, vor rămâne doar 3.010, pentru a fi creată şi „o competiţie” între ei. Accesarea platformei cu videolecţii va fi făcută din centre speciale înfiinţate în fiecare şcoală participantă la proiect, dotate cu tablete, dar tinerii vor putea intra online şi de oriunde altundeva, după ce vor primi o parolă.

„Sunteţi, aşa cum îmi place mie să spun, generaţia care s-a născut cu IT-ul în ADN, iar pornirea spre un format electronic în sistemul educaţional este mai mult decât utilă”, a mai spus Andronescu.

Din judeţul Giurgiu, doar Colegiul Naţional „Ion Maiorescu” a fost selectat pentru acest proiect ce are o valoare de 5 milioane de euro, câştigat pe programul POSDRU.

„Suntem onoraţi să fim implicaţi în acest proiect şi considerăm că este o oportunitate pentru elevii noştri de a accesa această platformă educaţională, unde vor găsi lecţii şi prezentări la cele 3 materii”, a spus şi directorul Colegiului „Maiorescu”, Mirela Delea.

De menţionat este că, din cele 30 de licee selectate în proiect, o treime sunt cu profil tehnologic, iar, de asemenea, cele mai multe sunt printre cele cu rezultate deosebite, obţinute la examenul de Bacalaureat.

Dacă vor fi selectaţi să intre în grupul ţintă, la finalul proiectului, adică peste un an, liceenii vor primi şi o bursă în valoare de 350 de lei.

 

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.