Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu au anunţat recent că, în doar 4 luni, de când au fost modificate criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, 200 de persoane din judeţ cu sechele survenite în urma accidentelor vasculare cerebrale au fost încadrate într-un grad de handicap.
Mai mult de jumătate dintre acestea (104 de persoane) beneficiază şi de asistent personal(salariat al Primăriei din localitatea de domiciliu) sau de indemnizaţie pentru plata unui asistent personal.
„Din data de 28 mai 2014 şi până în prezent, Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap a emis certificate de handicap pentru 200 persoane din judeţul Giurgiu care prezintă sechele ca urmare a unui accident vascular cerebral: 10 persoane au fost încadrate în gradul mediu de handicap, 59 au fost încadrate în gradul accentuat iar 131 au fost încadrate în gradul de handicap grav”, se arată într-un comunicat de presă al DGASPC Giurgiu.
Pentru încadrarea într-un grad de handicap, persoana în cauză sau, după caz, persoana mandatată de aceasta ori un membru al familiei, trebuie să depună la Compartimentul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul DGASPC Giurgiu o cerere – tip de evaluare complexă, însoţită de documentele medicale necesare, în original.
De asemenea, sunt necesare şi alte documente (copie acte de identitate, adeverinţă de salariu, adeverinţă de venit sau talon de pensie, după caz), precum şi ancheta socială efectuată de primăria din localitatea de domiciliu.
„Dosarul cu documentele necesare se poate depune de către persoana solicitantă sau reprezentantul acesteia şi la registratura primăriei din localitatea de domiciliu/reşedinţă. Pentru persoanele nedeplasabile( în cazul în care acest fapt reiese din scrisoarea medicală emisă de medicul de familie), evaluarea complexă se va efectua la domiciliul/reşedința persoanei în cauză”, au mai anunţat cei de la DGASPC Giurgiu.