I-AU CIURUIT: Giurgiuvenii au făcut, duminică, o mare echipă în jurul PSD!

Must Read

Un rezultat excepţional a înregistrat PSD Giurgiu şi la alegerile din 11 decembrie, menţinându-se, ca organizaţie, pe locul I în ţară.

Giurgiuvenii şi-au rearătat încrederea în echipa social-democrată care, de altfel, pentru comunele şi oraşele noastre a făcut în 3 ani şi jumătate mai mult decât alţii în trei-patru mandate.

Ca atare, potrivit numărătorii paralele a social-democraţilor, scorul obţinut de PSD Giurgiu la scrutinul pentru Parlamentul României este zdrobitor: 68,7% dintre cei care s-au prezentat la urne le-au dat votul.

Asta, în timp ce liberalii giurgiuveni, cu coada între picioare(din nou!), au plecat acasă, noaptea trecută, cu realitatea că au trecut doar puţin peste 11%.

Cu rezultatele finale vom reveni atunci când vor fi publicate, dar, până atunci, un lucru este cert: PSD va avea un senator- Niculae Bădălău, doi deputaţi- Răzvan Cuc şi Alexandru Andrei, dar este foarte posibil ca la redistribuire să primească un al treilea mandat de parlamentar(Camera Deputaţilor) tot PSD- Elena Dinu.

Felicitări, PSD Giurgiu! Start proiectelor de dezvoltare a judeţului Giurgiu!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Podul Giurgiu-Ruse, închis pe 4 iunie, între orele 09.00 şi 21.00 pentru autoturisme

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe(MAE) anunţă că, pe 4 iunie, vor fi restricţii de circulaţie pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse.“În perioada...

More Articles Like This