Acuzaţii de mită electorală la Ghimpaţi! Candidatul PNL la funcţia de primar ar fi dat lemne unor persoane defavorizate

Must Read

Colegii de la Giurgiu Acum au intrat în posesia acestor informaţii pe care, de altfel, susţin că le pot proba cu martori şi cu documentele aferente.

Astfel, conform sursei citate, Ştefan Bădilă ar aproviziona, acum, în plină campanie electorală, mai mulţi cetăţeni cu lemne de foc. El a fost surprins cărând lemnele chiar cu maşina sa personală. De asemenea, şi fiul său care, culmea, este salariat al Direcţiei Silvice.

Împotriva candidatului PNL la funcţia de primar al comunei Ghimpaţi, un sătean a şi făcut plângere penală la Poliţia Giurgiu. Bărbatul a spus că are dovezi potrivit cărora, în perioada 20 – 23 mai, candidatul PNL la funcția de primar al comunei Ghimpați, Ștefan Bădilă, ar fi livrat la domiciliul unor cetățeni din comună lemne de foc, „având drept scop oferirea de mită electorală în vederea susținerii dlui Bădilă Ștefan și a PNL la alegerile din data de 05.06.2016, pentru aceste lemne de foc neexistând documente de transport și nu au fost eliberate bonuri fiscale”, a spus bărbatul poliţiştilor.

Colegii de la Giurgiu Acum mai scriu că de lemnele de foc ar fi beneficiat, până acum, două familii de pensionari, şi oferă, totodată, nu doar iniţialele celor implicaţi, dar şi orele şi cantitatea de lemne „furnizată”.

Apoi, reclamantul mai spune că, pe 24 mai, chiar fiul liberalului Ştefan Bădilă a fost surprins făcând acelaşi lucru, la familia unui alt consătean din Ghimpaţi. Rămâne ca organele de control să-şi facă treaba iar noi vom reveni cu amănunte în acest caz.

Articolul de pe Giurgiu Acum poate fi citit AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

VIDEO: Braconieri, surprinşi pe Dunăre cu ajutorul aparaturii de vedere nocturnă:  plase de pescuit comercial și o ambarcațiune, confiscate la Giurgiu

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră...

More Articles Like This